Site icon Opinia Timisoarei

Se putea întâmpla o nenorocire. Copii urcați în spatele unui tramvai în mers la Timișoara. VIDEO

TIMISOARA. Scene revoltatoare în trafic la Timișoara.

CITEȘTE ȘI: O săptămână de coșmar în ATI la Timișoara. Copilul care a căzut cu trotineta electrică la Dumbrăvița, conectat la aparate. Strigătul disperat al medicilor. VIDEO

Un conducator auto care se afla pe bulevardul Cetății, pe sensul de circulație spre Calea Torontalului, a surprins imagini șocante.

Doi copii, nu mai mari de 13-14 ani, nu au urcat în tramvai, ci s-au cocoțat pe cârligul din spatele ultimului vagon, în timp ce mijlocul de transport care circula pe linia 7 a plecat din stația de la intersecția cu strada Gheorghe Lazăr.

Șoferul a postat imaginile pe rețelele de socializare.

Polițiștii îi caută pe copiii teribiliști

Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, în care apar două persoane aflate în exteriorul unui mijloc de transport în comun, în timpul deplasării acestuia, vă comunicăm faptul că polițiștii efectuează verificări pentru identificarea persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun.

Totodată, atragem atenția că adoptarea unor astfel de comportamente poate pune în pericol siguranța persoanelor implicate și poate conduce la producerea unor evenimente nedorite“, transmit reprezentantii IPJ Timis.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version