„Miroase a sarmale peste muntii Carpati, miroase a sarmale de-ti vine sa mori”, spunea Radu Anton Roman cu gandul la minunatele bucate romanesti care ii fac pe turisti sa se indragosteasca de tara noastra. Imaginati-va ca vine un miros de nedescris din bucatarie! Miroase a sarmale, acele minuni romanesti cu carne condimentata, orez si bucatele de afumatura usor rumenite care s-au pierdut printre straturile de sarmale, invaluite in suc de rosii! Sau poate va sta gandul la moare?
Gospodinele nu lenevesc de Sfantul Dumitru. E ziua in care se pune varza la acrit, iar pietele din Timisoara au fost deja luate cu asalt. Vanzatorii isi freaca mainile de bucurie pentru ca marfa lor se vinde ca painea calda.
Verzele se aleg dupa subtirimea foilor, care, totodata, trebuie sa nu fie cu mult mai mari de-o palma.
Apoi trebuie spalate si scobite de cotor, iar in loc se pune o lingura de sare. Apoi se aseaza verzele in butoi: un rand de verze, un rand de sare grunjoasa.
In unele parti ale Banatului, printre verze se mai pun si foi gata tocate, numai bune de calit la iarna.
Dupa ce este umplut butoiul, se adauga hrean, bete de marar uscat, foi de dafin, o gutuie sau boabe de porumb, care coloreaza zeama, piper si cimbru.
Odata incheiata operatiunea de punere a bunatatilor in butoi, se acopera si se lasa 3 zile fara apa, ca sa se “aseze”. Dupa aceea se toarna apa proaspata si se pitroceste o data la 3 zile pana se acreste, adica se sufla aer in butoi cu ajutorul unei tevi sau al unui furtun.
Pentru ca verzele sa fie mereu scufundate in saramura, deasupra se aseaza niste teascuri peste care se pune o piatra.
In functie de locul in care este asezat butoiul in gospodarie, mai cald ori mai rece, varza murata astfel ajunge la savoarea deplina in aproximativ o luna. Pofta buna!