Se pregatesc pentru ce e mai rau. Reorganizare in spitalele din Timisoara pentru castigarea cat mai multor locuri pentru pacientii cu COVID. Unitatile medicale care devin Zone Rosii. Video

TIMISOARA. Record dupa record in materie de noi infectari cu coronavirus, de la zi la zi, in Romania. Miercuri, autoritatile au raportat aproape 3000 de noi imbolnaviri si 82 de morti.

Desi au tras nenumarate semnale de alarma legate de acest moment, in care sistemul sanitar se indreapta spre blocaj din cauza iresponsabilitatii populatiei, medicii reorganizeaza spitalele, in incercarea disperata de a mai castiga niste paturi in care sa poata trata bolnavii cu coronavirus.

Locurile libere din sectiile de Terapie Intensiva se pot numara pe degete ori in unele unitati anti COVID nu mai exista.

La Timisoara, medicii de la Spitalul Victor Babes au gasit cateva solutii, bazandu-se pa ajutorul colegilor de la Spitalul Judetean si de la Institutul de Boli Cardiovasculare, dupa o consultare cu reprezentantii Curtii de Conturi si ai Casei Judetene de Asigurari de Sanatate. Au identificat caile legale de a se sprijini reciproc in lupta cu coronavirusul si au reusit sa suplimenteze numarul de paturi in cadrul Spitalului Judetean, respectiv intr-o clinica a Institutului aflata in plin centrul Timisoarei.

Pe langa Spitalul Judetean, care ne ajuta si multumim pe aceasta cale colegilor de acolo, se va face si Zona Rosie Clinica de Recuperare Cardiovasculara, in spatele Clinicii ASCAR, ce tine de Institutul de Cardiologie. Ne bazam pe toti colegii, pentru ca vor veni zile si momente grele, ca sa fim uniti. In acest moment, aceste 100 de locuri, dintre care 16 cu oxigen, la Clinica de Recuperare Cardiovasculara, si inca 30 cu oxigen in Zona Rosie de la Spitalul Judetean, de la Ortopedie, consideram ca sunt suficiente pentru urmatoarea perioada, iar daca vom mai avea nevoie, mai avem cateva solutii.
Totul tine de responsabilitatea sau, mai ales, de iresponsabilitatea oamenilor. Daca vom continua sa fim in acelasi mod iresponsabili, si la aceste cauze se adauga suprapunerea anotimpului rece, care aduce virusurile de sezon, e posibil sa ajungem la 3.000 de cazuri„, spune medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infectioase din Timisoara.

Avand in vedere cresterea semnificativa a numarului de cazuri, atat la nivel national, cat si la nivel judetean, am luat aceasta decizie, impreuna cu colegii din spital, sa redeschidem Zona Rosie a Spitalulului Judetean Timisoara. Asta inseamna ca vom pune la dispozitie 76 de paturi pentru tratarea pacientilor infectati cu virusul SARS CoV – 2, am luat aceasta decizie, avand in vedere ca in cadrul spitalelor suport din judet capacitatea a ajuns aproape la maxim sau chiar la maxim, atat la paturile normale, cat si la paturile de Terapie Intensiva. Noi, la Spitalul Judetean din Timisoara, acum ca avem statutul de spital-suport, am putut, legal, sa luam aceasta decizie si sa punem la bataie un numar semnificativ de paturi care sunt toate conectate la oxigen, toate cu circuite separate, la fel cum am facut in perioada de Urgenta, cand am avut cea mai mare zona de acest fel din Romania, chiar daca nu eram spital – suport atunci si chiar daca in continuare ducem circa 70% din actul medical din judetul Timisi si chiar din judetele invecinate pentru anumite specialitati, de la politrauma, la Mari Arsi, de la Gastroenterologie, la Chirurgie vasculara. Vom avea 11 paturi in plus de Terapie intensiva, dotate cu aparatura performanta, de ultima generatie, inclusiv ventilatoare, si, nu in ultimul rand, echipe disciplinare care vor ingriji acesti pacienti si acces cu circuit separat la serviciile de radiologie dedicate exclusiv pacientilor COVID.
Suntem increzatori ca vom putea operationaliza aceasta sectie marita in 7, pana la 14 zile. Intre timp, avem, in continuare unitatea mobila de Terapie Intensiva care functioneaza si mai avem circa 4 locuri libere astazi, caci situatia e in dinamica, iar intre timp vom mai pune la dispozitie aripa mica a Sectiei de ATI, pentru ca acolo s-au putut crea circuite separate, si va fi operationala pana vineri, unde vom avea 16 paturi pentru tratamentul pacientilor cu SARS Cov -2, pana operationalizam aceasta Zona Rosie„, explica Raul Patrascu, managerul Spitalului Judetean Timisoara.

VIDEO: George Stefanita

Va reamintim, inca de marti se epuizasera toate locurile ATI la Spitalul Victor Babes, cel mai important in lupta impotriva coronavirusului, dar si stocurile de Remdesivir. Detalii mai jos.

CITESTE SI: S-au terminat dozele de Remdesivir la Timisoara. Cu ce a fost inlocuit medicamentul impotriva COVID. Anuntul medicilor de la Spitalul Victor Babes. Video 

CITESTE SI: Nu mai exista niciun loc liber la Terapie Intensiva la Spitalul Victor Babes din Timisoara. Solutiile medicilor pentru cea mai grea perioada din pandemie, transmise si primarului ales Dominic Fritz. Video 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. bai, „medicilor”, sa va f dumnezeu daca internati cei cu simptome usoare, tratabile si de acasa. ba, nenorocitilor, ce juramant ati depus? cresteti doza virala internandu-i si pe cei fara simptome? PRIMITI SAU NU BANI PENTRU PACIENTII DE COVID??

  2. Nu se primesc bani pt. covid, numai tu vizesi bani, nesimtitule.