Opinia Timisoarei

Se monteaza primul parapet pietonal la un pod peste Bega, se amenajeaza parcarile de pe traseu si se pun panourile fonoabsorbante. Centura Sud Timisoara a trecut de 75% realizare. Foto

TIMISOARA. Strajuita pe multe portiuni de lanuri de rapita inflorita in aceasta perioada, Centura Sud Timisoara creste de la o zi la alta.

CITESTE SI: Cu masina pe Centura Sud Timisoara. Cum se vede de la volan santierul pe aproape intreg traseul. Video

Firmele omului de afaceri Dorinel Umbrarescu continua sa lucreze cu peste 650 de oameni in teren, 24 de ore din 24, determinat sa finalizeze soseaua pana la finele lunii iulie, asa cum s-a angajat prin contract. De altfel, la ultima viita pe santier, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu dadea asigurari ca antreprenorul se va tine de cuvant, iar imaginile surprinse la fata locului o confirma din plin.

In acest moment, Centura Sud Timisoara a trecut de 75% realizare.

Echipele antreprenorului continua asternerea straturilor de baza, precum si alte lucrari de drum, dar se lucreaza cat e ziua de lunga si la structuri (poduri si pasaje).
A inceput montarea sistemelor pentru panourilor fonoabsorbante, se lucreaza la parcarile de pe traseu, la montarea sistemului de iluminat la pasaje, a inceput si montarea parapetului pietonal la podul peste Bega din zona Ghiroda.
Imaginea santierului se schimba de la o zi la alta, mai ales ca la partea de drum se lucreaza ”full time”, 24 de ore din 24, in doua schimburi„, transmit reprezentantii Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Timisoara, care monitorizeaza in permanenta santierul de la Centura Sud.

Zilele trecute, si angajatii DRDP Timisoara au realizat o filmare prin santierul Variantei de Ocolire Sud Timisoara, aratand cum pot fi parcursi cu masina cei 25 de kilometri ai centurii.

***

Va reamintim, firmele omului de afaceri Dorinel Umbrarescu au castigat licitatia organizata de CNAIR dupa rezilierea contractului cu italienii de la Tirrena Scavi. In 27 iunie 2023 a fost iscalit contractul pentru continuarea lucrarilor la Centura Sud.

Umbrarescu are la dispozitie 12 luni sa finalizeze Varianta de Ocolire Sud Timisoara, de aproape 26 km, adica pana la finele lunii iulie 2024.

Valoarea contractului este de 383.844.478,02 lei, fara TVA, iar sursa de finantare este Programul Operational Transport aferent perioadei de programare bugetara a UE 2021 – 2027. Perioada de garantie a lucrarilor va fi de 10 ani.

Exit mobile version