Se cauta un consultant pentru Centura de Sud a Timisoarei. Ce raspundere uriasa poarta

TIMISOARA. Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat licitatia pentru gasirea unui consultant care sa se ocupe de proiectul Soselei de Centura Sud la Timisoara.

CITESTE SI: Intersectii si pasaje complexe pe viitoarea sosea de Centura Sud de la Timisoara. Apel catre Ministerul Transporturilor

Acesta poarta o raspundere uriasa pentru acest proiect atat de asteptat la Timisoara, aflat acum in faza de proiectare.

Contractul pentru construirea Variantei de Ocolire Timisoara Sud a fost iscalit in 18 decembrie, iar viitoarea centura va avea o lungime de 25,69 km si va lega DJ591 si DN6 prin sudul orasului.

Antreprenorul general este Tirrena Scavi cu pretul ofertat de 272,4 milioane lei, fara TVA (71% din valoarea estimata). A inceput deja proiectare, care va dura 6 luni, iar odata aceasta incheiata, in 2 ani soseaua trebuie sa fie gata. Garantia lucrarilor este de 10 ani.

CNAIR a demarat procedura pentru incredintarea proiectului unui consultant, pe platforma electronica de achizitii.

Potrivit caietului de sarcini, viitorului consultant ii revin sarcini extrem de importante si poarta o raspundere uriasa pentru felul in care se va prezenta in final drumul care va scoate traficul greu din Timisoara.

Consultantul trebuie sa informeze beneficiarul despre orice problema care poate aparea in legatura cu contractul de proiectare si constructie si elaborarea recomandarilor referitoare la solutii posibile. Daca lucrarile nu se desfasoara conform planificarii si se acumuleaza intarzieri importante, consultantul e dator sa notifice antreprenorul si sa informeze beneficiarul in termen de trei zile propunand si masuri pentru a impulsiona ritmul lucrarilor si pentru a recupera intarzierile.

Consultantul participa la toate intalnirile cu reprezentantii Inspectoratului de Stat in Constructii organizate de catre antreprenor in teren, dar si la intalnirile lunare de management cu antreprenorul.

Consultantul este responsabil cu analizarea, revizuirea si aprobarea mobilizarii pe santier a antreprenorului, propunerea de echipamente disponibile sau imprumutate temporar, aproba subcontractori propusi de firma de constructii, aproba planul de management al traficului in situatia in care ar fi perturbat cel publici de catre traficul de santier si siguranta de operare a traficului

Tot consultantul aproba planul de asigurare a calitatii, metodele de lucru, listele de cantitati, masuratori si calcule ale constructorului, metodele de lucru, tehnologiile de executie, programul de betonare, de asternere a asfaltului. Dupa finalizarea tehnica a lucrarilor, consultantul va inspecta periodic soseaua si va elibera certificate de intretinere.

Tot consultantului ii revine sarcina de a demara procedura de receptie a lucrarilor si va avea activitati de supervizare in perioada de notificare a defectiunilor.

Consultantul isi va asuma raspunderea in conformitate cu clauzele relevante din contratul de servicii, inclusiv raspunderea financiara, in fata autoritatii contractante daca:
– lucrarile sunt semnificativ intarziate si puteau fi evitate aceste intarzieri
– calitatea lucrarilor e sub prevederile contractului de executie si putea fi imbunatatita prin actiuni de preintampinare
– pe parcursul perioadei de notificare a actiunilor sunt constatate deficiente si neconformitati fata de cerintele contractului, iar acestea puteau fi evitate prin directa implicare a consultantului
– pretul contractului e depasit si cresterea ar fi putut fi evitata
– aparitia accidentelor in teren din cauza masurilor necorespunzatoare luate de antreprenor, accidente ce ar fi putut fi evitate

Data limita pana la care se pot depune ofertele este 25 martie.

Timisorenii asteapta cu nerabdare momentul in care vor putea patrunde cu masinile pe noul segment de sosea de centura care ar trebui sa fluidizeze traficul, dar mai ales sa scoata din oras o buna parte din tirurile care acum tranziteaza Timisoara. Acesta e prevazut pentru iunie 2021.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
    Ba tu ești defect ??? Cine a castigat licitația ca inca nu am înteles CONSTRUCTORUL Tirrena Scavi sau consultantul pe care nu il au încă ??? 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣😂😂😂😂
    Voi vă imaginați ce trebuie oameni ăștia să ofere ca să poată castiga o licitație dacă consultantul trebuie să se ocupe de nr de lopeți din șantier ??? 🤔🤔 Ș P A G Ă Ă Ă !!!
    Acum știu de ce un șantier în România durează o vesnicie iar la sfârșit arată ca în Africa.

  2. Incerc de ceva timp sa gasesc unde este publicat proiectul. Se pare ca toata lumea are acces la aceste detalii , mai pution cetatenii de rand care fac parte din comunitatea judetului Timis.