Opinia Timisoarei

Se cauta o firma care sa imbunatateasca aplicatia si sa gestioneze noul sistem integrat de plata prin telefon a parcarilor din Timisoara. Din 1 aprilie, Timpark incepe sa incaseze noile tarife prin BIP, SMS ori card bancar

TIMISOARA. In doua saptamani intra in vigoare noul sistem de parcare la Timisoara, iar administratia abia acum cauta o firma care sa gestioneze aplicatia de plata prin taxarea cu telefonul mobil ori cardul.

CITESTE SI: Dominic Fritz a facut blat cu PSD si si-a pus toate ‘pilele’ in CA la STPT. Meritocratie USR + Raul Ambrus in noul Consiliu de Administratie al Societatii de Transport Public Timisoara

A fost lansata o licitatie prin care sa gaseasca un operator pentru Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcarilor Publice din Timisoara – Timpark. Acesta va trebui sa asigure servicii complete de plata a stationarilor pe domeniul public in conditiile taxarii prin telefonia mobila prin cele 3 forme de plata: Voucher (BIP), SMS si card bancar.

Conform anuntului postat in Sistemul Electronic de Achizitii Publice, firma va trebui ‘sa aiba implementat sau sa implementeze un sistem/o aplicatie informatica functionala care sa asigure serviciile complete de plata a stationarilor pentru utilizatorii Timpark prin cele 3 forme de plata in mod integrat’.

Totodata pentru inspectorii de parcare trebuie sa fie asigurata o singura aplicatie pe telefonul mobil pentru controlul masinilor, iar informatia de plata sa fie livrata rapid, in timp real.

In cazul voucherelor, plata parcarii presupune 2 BIP-uri, unul de incepere a parcarii si un altul la plecare. Acestea se transmit la numere de telefon speciale pentru fiecare zona, ele fiind urmate de primirea de SMS-uri de confirmare.
In cazul microplatilor (parcarea prin SMS), plata presupune un singur mesaj de solicitare a serviciului de parcare si un al doilea SMS din partea operatorului care confirma cererea. Lipsa acestui SMS de confirmare arata ca parcarea n-a fost achitata.
In cazul platilor cu cardul, achitarea se face prin accesarea aplicatiei. Aceasta plata se face, practic, in avans pe o valoare de timp estimata

Valoarea estimata a contractului pentru care s-a lansat licitatia Timpark este de 461.130 lei fara TVA.

Firmele interesate isi pot depune ofertele pana in 28 martie.

***

Va reamintim, in acest moment, cu exceptia Zonei 0 (Zona Verde), plata pentru parcare in Timisoara ramane suspendata pana la intrarea in vigoare a noului regulament din data de 31 martie.

Noile abonamentele vor putea fi cumparate incepand cu 21 martie, de la sediul TimPark sau online. Cei care vor sa ia abonamente rezidentiale, pentru parcarile amenajate intre blocuri, vor trebui sa mearga fizic la ghiseu, unde se vor verifica documente. Primaria a transmis ca va reveni cu mai multe informatii, insa pana acum nu a facut-o.

Pentru achizitionarea de abonamente rezidentiale, va fi necesara deplasarea la sediul TimPark pentru verificarea documentelor aferente. Vom reveni cu mai multe informatii pe parcursul acestei luni„, au transmis in 28 februarie reprezentantii Primariei Timisoara.

Va reamintim, infiintarea si functionalizarea Serviciului de Administrare a Parcarilor Publice a adus o majorare a tarifelor de parcare la Timisoara, dar si modificarea zonelor in care se aplica taxarea.

Parcari mai scumpe, plata cu ora in centru si abonamente pentru riverani

Sistemul Timpark este reorganizat, iar autoritatile au modificat atat tarifele, cat si modul si zonele in care se va face taxarea.

Astfel, de la 1 aprilie, cei care vor sa isi lase masinile in Zona Verde a orasului vor plati un tarif crescator, de la 4 lei, in prima ora, pana la 7 lei, incepand cu a patra ora, iar inregistrarea se va face cu ajutorul telefonului mobil, prin sms, cu voucher sau card bancar.

Pe de alta parte, vor intra in vigoare si abonamentele rezidentiale, pentru locurile de parcare din cartier, dintre blocuri, care, la randul lor, sunt impartite pe 3 categorii si costa intre 70 si 110 lei pe an.

Insa, cei care isi vor achizitiona acest tip de abonament, in baza documentelor de domiciliu, nu au siguranta ca vor gasi un loc de parcare in fara blocului, atunci cand ajung acasa.

In cazul abonamentelor, pot beneficia de o reducere la jumatate mai multe categorii de pensionari, cu venituri reduse. De asemenea, persoanele cu handicap sau cele cu vehicule electrice vor beneficia de gratuitate. In cadrul sedintei de plen desfasurata marti seara, alesii locali au decis ca si cei care doneaza sange sa beneficieze de gratuitate la parcare pe o perioada de 30 de zile.

Totodata, cu intrarea in vigoare a noului Regulament de parcare, abonamentele care acopera trei zone de parcare – rosie, galbena si albastra, se scumpesc considerabil si ajung pana la aproape 700 de lei pentru un an.

Cand ti se blocheaza rotile?

In continuare, la 3 abateri de la regulament, angajatii structurii care va gestiona parcarile vor putea bloca rotile masinilor, iar pentru recuperarea autoturismelor vor trebui achitate taxe de penalizare si de deblocare.

Amenda pentru nerespectarea regulamentului va fi de 180 de lei, insa ea se reduce la jumatate (90 de lei), daca este achitata in 15 zile.

120 de lei va fi pretul ce trebuie platit pentru deblocarea rotilor.

In continuare, institutiile, bancile, firmele si spitalele isi pot inchiria locuri din sistemul Timpark, in limita a 30% din spatiile de parcare din zona respectiva. Pretul inchirierii pe o zi este calculat in functie de tariful aplicat zonei respective inmultit cu 12. Locul inchiriat trebuie marcat cu borne metalice, pe cheltuiala chiriasului, prin firma care va gestiona sistemul de parcare din oras.

In total, conform noului regulament, in cele 4 zone tarifare ale Timisoarei, sunt cuprinse 206 strazi prevazute cu 19.455 de locuri de parcare.

Iata mai jos impartirea pe zone tarifare a strazilor cuprinse in noul Regulament de parcare Timpark!

Exit mobile version