Site icon Opinia Timisoarei

SCM Timișoara câștigă derby-ul din Cupa României cu Baia Mare. Bănățenii au terminat meciul cu doi oameni în minus

TIMIȘOARA. SCM Timișoara s-a impus cu 29-22 în fața Științei Baia Mare în etapa a II-a a Cupei României la rugby.

CITEȘTE ȘI: TIR în flăcări pe autostradă între Timișoara și Arad. Intervenție a pompierilor

Prima parte a duelului de pe stadionul Gheorghe Rășcanu a fost una echilibrată. Timișoara a deschis scorul dintr-o lovitură de pedeapsă a lui Archvadze, pentru ca Mârzac să egaleze dintr-o execuție similară. A urmat un eseu de penalizare pentru timișoreni, după ce Archvadze a fost placat fără balon, și s-a făcut 10-3. Baia Mare a egalat din nou situația de pe tabelă cu eseul lui Colev și transformarea lui Mârzac.
Maramureșenii au preluat apoi conducerea după eseul lui Bitszadze
Iancu a reușit apoi un eseu pentru timișoreni, completat de transformarea lui Archvadze, iar astfel, la pauză, tabela arăta egalitate, 17-17.

În repriza secundă, Timișoara a început mai bine, dar contrar cursului jocului, oaspeții au fost cei care au înscris primii un eseu, prin Sikuea, urmat de transformarea ratată a lui Kisting.
Intrat în teren în repriza secundă, Gabriel Rupanu a reușit un eseu, tot el l-a transformat, iar SCM Timișoara a făcut 24-22.
Timișoara a continuat să atace, iar Simionescu a reușit un nou eseu după o superbă acțiune personală. Rupanu a ratat transformarea, iar scorul a rămas 29-22.
Finalul de meci a fost mai încins. Dragoș Ser și Daniel Plai, de la timișoreni, respectiv Kutsnishvili, de la băimăreni, au văzut cartonașe galbene, dar bănățenii au rezistat până la final și au câștigat cu 29-22.

Odată cu această victorie, SCM-ul și-a asigurat semifinala de Cupă pe teren propriu.

În runda următoare timișorenii vor juca împotriva Universității ELBI Cluj.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version