Opinia Timisoarei

Scandalul continua! Liderul PNTCD Timis, Valentin Moldovan, sare la gatul lui Gheorghe Ciuhandu: nu credem sa mai avem nevoie de „imaginea” sau de „girul” cuiva anume

TIMISOARA. Dupa ce fostul presedinte al PNTCD Gheorghe Ciuhandu a iesit ieri la rampa si a sustinut ca nu recunoaste actuala conducere a filialei cerand membrilor taranisti sa se delimiteze de Aurelian Pavelescu si  de noul lider Valentin Moldovan, astazi acesta din urma contraataca.

Consideram ca singura cale prin care PNTCD poate si trebuie sa-si urmeze propriul destin politic (…) este sprijinirea unei autentice politici  de centru-dreapta in masura sa mentina Romania in interiorul Europei civilizate a valorilor si a respectului fata de statul de drept„, se arata intr-un comunicat semnat de noul presedinte al PNTCD Timis Valentin Moldovan.

Conducerea PNTCD Timis este decisa sa urmeze politica de aliante stabilita la nivel central, necesara pentru constituirea cat mai grabnica a unui pol de centru-dreapta, cu toate formatiunile care se opun derapajului antidemocratic si incalcarii principiilor statului de drept prin folosirea abuziva si discretionara a puterii de catre coalitia de stanga aflata la guvernare.Credem ca PNTCD are obligatia sa-si insuseasca aceasta directie datorita apartenentei la Partidul Popular European, cel mai important si influent curent politic european„, adauga Moldovan.

Credem ca premisa pentru revenirea in prim planul politicii romanesti a PNTCD  o constituie incetarea oricaror contestari la adresa conducerii statutare si legale a Partidului…. Scopul nostru este recastigarea unitatii PNTCD si fructificarea oportunitatii de reintrare a acestuia in Parlamentul Romaniei la alegerile generale din toamna. Pentru aceasta trebuie sa recastigam increderea simpatizantilor nostri, pierduta la trecutele alegeri locale, si  nu credem sa mai avem nevoie de „imaginea” sau de „girul” cuiva anume”, se arata in comunicat, facandu-se referire la declaratiile lui Gheorghe Ciuhandu.

CITESTE SI: Gheorghe Ciuhandu nu recunoaste noua conducere a PNTCD Timis si cere membrilor din conducere sa se delimiteze de Aurelian Pavelescu

Conducerea Organizatiei Judetene Timis a PNTCD face apel la toti membrii si simpatizantii nostri sa se alature acestui demers, iar membrilor PNTCD care nu imbratiseaza aceasta cale le cerem sa nu mai intreprinda actiuni nestatutare care folosesc doar adversarilor politici si dauneaza grav imaginii lor si imaginii PNTCD. Respectarea statutului partidului este o obligatie elementara pentru toti membrii, iar cei care nu doresc acest lucru se pozitioneaza singuri in afara partidului„, concluzioneaza Valentin Moldovan.

Presedintele PNTCD Timis mai precizeaza ca „problemele interne ale organizatiei se rezolva in interiorul acesteia si nu in mass-media, de aceea consideram oricand binevenita si invitam la o discutie „barbateasca” pe toti colegii, mai ales pe cei care vad viitorul PNTCD intr-o coalitie care propune pierderea identitatii partidului prin inscrierea candidatilor nostri ca membri ai unuia dintre partidele componente sau participarea sinucigasa la alegeri „prin forte proprii„.

Va reamintim, ieri, fostul lider al PNTCD Timis, Gheorghe Ciuhandu si-a indemnat colegii de partid sa nu recunoasca actuala conducere a filialei timisene.

Nu recunosc si nu am sa girez sub nici o forma asa zisa comisie interimara condusa de Valentin Moldovan atat timp cat aceasta este numita de catre un presedinte nelegitim al PNTCD – Aurelian Pavelescu. Din informaţiile pe care le detin, unii dintre cei nominalizati in asa zisa comisie interimara de conducere nu au fost consultati si nu sunt de acord cu aceasta manevra. Astept de la acestia sa se delimiteze public de miscarea lui Aurelian Pavelescu si Valentin Moldovan si sa actioneze in spiritul celor stabilite în Biroul Judetean de Conducere, respectiv pentru organizarea de alegeri interne în cursul lunii septembrie a acestui an, pentru a avea o conducere legitima care sa fie expresia dorintei membrilor PNTCD din Timisoara si judetul Timis, si nu a unui grup care incearca sa uzurpeze PNTCD. In plan politic, nu pot fi de acord cu o alianta cu Traian Basescu si acolitii sai din PDL si nu numai. Consider ca acestia poarta cea mai mare parte din vina pentru situatia in care a ajuns Romania astazi, drept pentru care raman consecvent pozitiilor pe care le-am exprimat de nenumarate ori de-a lungul ultimilor opt ani. Voi combate public orice incercare de asociere a imaginii mele cu sustinerea acestor persoane. (…) Intentionez sa raman in PNTCD si nu doresc sa fac parte din nici un alt partid, dar nu pot sa imi ascund dezamagirea fata de faptul ca si in Timisoara, la fel ca in intreaga societate romaneasca, interesele personale ale unora au ajuns sa fie mai importante decat principiile si idealurile care ar trebui sa ne tina impreuna“, se arata intr-un comunicat iscalit de Gheorghe Ciuhandu.

In data de 30 iulie conducerea judeteana a PNTCD Timis a fost schimbata printr-o decizie a presedintelui partidului, la nivel national, Aurelian Pavelescu. Astfel, in locul lui Gheorghe Ciuhandu, in functia de presedinte al PNTCD Timis a fost numit Valentin Moldovan. Astfel, Ciuhandu a devenit simplu membru.

Exit mobile version