TIMIS. S-a tras cortina peste sezonul 2025-2026 din Liga 4 Timiș. Campioana se știa deja de etape bune, la fel ca și podiumul, iar reprezentantele Timișoarei au terminat în afara top 5.
CITEȘTE ȘI: Alertă de furtună la Timișoara și în tot Banatul. Anunțul meteorologilor
CS Sânanadrei Timiș a câștigat titlul de campioană, cu un avans de 15 puncte față de următoarea clasată, dar și cu cea mai bună ofensivă a campionatului, 99 de goluri date. Tot Sânandreiul dă și cea mai bună apărare a Ligii a IV-a, cu doar 28 de goluri primite.
Locul a doilea a revenit nou promovatei din Săcălaz, care la rândul său a încheiat campionatul la 6 puncte de locul 3. Săcălazul este calificată și în finala Cupei la nivelul județului.
Podiumul a fost completat de Gloria Moșnița Nouă, cea care a avut un avantaj de 14 puncte față de locul 4.
Prima reprezentantă a Timișoarei, CSU Universitatea de Vest a terminat sezonul pe locul 6, iar cea de-a doua, Ripensia Timișoara, pe poziția a XI-a.
Fosta campioană, CSM Lugoj, a terminat abia pe locul 12.
Echipele retrogradate la finalul acestei stagiuni sunt AS Recaș, Avântul Periam și AS Berini.
Astfel, odată cu finalul de campionat, CS Sânandrei Timiș va reprezenta județul în dubla de baraj pentru promovarea în Liga 3. Acolo, timișenii vor da piept cu echipa campioană din Mehedinți, CS Drobeta Turnu Severin. Duelurile sunt programate pe 20 iunie 2026 (ora 18:00), respectiv 27 iunie 2026 (ora 17:30).
Sezonul fotbalistic nu este însă gata. La mijlocul săptămânii viitoare, pe stadionul Electrica, CSC Săcălaz și Ripensia Timișoara se vor întâlni în finala Cupei României.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

