TIMIȘ. Meicuri cu multe goluri pentru echipele din Timiș în etapa a XI-a, ultima din turul sezonului regular din Liga 3. Astfel, prima parte a sezonului se încheie cu două dintre reprezentantele județului pe locuri de play-off.
CITEȘTE ȘI: Remiză în derby. Poli Timișoara și Dumbrăvița au terminat meciul în 10 oameni. FOTO
Poli II Timișoara a deschis scorul prin Bonț în meciul în care a fost gazdă pe terenul din Șag. Pentru tânărul fotbalist alb-violet a fost primul gol din acest sezon. Până la pauză, echipa pregătită de Iulian Muntean a întors însă rezultatul prin Velcotă, și Raul Popa, aflat la a doua reușită stagională. În partea a doua Șagul a mai înscris de două ori, tot pe final de repriză. Velcotă a mai punctat o dată, fiind la a doua „dublă” din sezon, în timp ce Angelo Radu a închis tabela în prelungiri, cu al treilea gol pentru el din acest campionat.
CSC Ghiroda și Giarmata Vii a deschis scorul prin Mancaș în deplasarea de la Blaj, acesta fiind și unicul gol al primei părți. Gazdele au întors scorul în primele 17 minute din repriza secundă, prin reușitele lui Blănaru și Macarie. David Ciurel a înscris însă pentru a treia oară în acest campionat pentru Ghiroda și a adus un punct formației timișene.
Astfel, în urma acestor rezultate, Timișul Șag încheie turul sezonului regular pe locul 2 în serie, cu 23 de puncte, la 3 lungimi de liderul Unirea Alba Iulia. Podiumul este completat de Viitorul Arad, cu 21 de puncte, iar pe locul 4, ultimul ce asigură prezența în play-off se află CSC Ghiroda și Giarmata Vii, cu 19 puncte, la egalitate cu următoarea clasată, C.I.L. Blaj, dar un golaveraj superior.
Politehnica II Timișoara este pe locul 10, cu 7 puncte.
În runda viitoare, prima din retur, este programat un alt derby tișean. La șag, gruparea din localitate primește vizita Ghirodei. Politehnica II Timișoara va evolua în deplasare, împotriva lui CSM Deva.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

