Opinia Timisoarei

Sa inceapa Liga secunda. Ripensia Timisoara, meci greu la debut

TIMISOARA. O noua editie a ligii secunde va incepe de sambata, iar Ripensia Timisoara deschide balul cu o echipa ce a ratat la baraj accederea in Liga 1, Dunarea Calarasi.

Se anunta astfel un meci greu, dar trupa in galben si rosu vrea sa profite de avantajul terenului propriu, mai ales ca s-a dat „drumul” si la… spectatori!

Suntem constienti ca ne asteapta o partida extrem de dificila, din cel putin trei motive, aleatorii din punctul meu de vedere. In primul rand valoarea adversarului, conditiile de joc si nu in ultimul rand faptul ca e prima etapa. Din aceste considerente suntem constienti ca va fi o partida extrem de disputata. Chiar daca Dunarea, din ce am citit, a trecut printr-o perioada de transformari, de remanieri. si-au pastrat in mare parte lotul de jucatori cu care au obtinut rezultate foarte bune in sezonul trecut. Au in continuare in lot jucatori cu foarte mare experienta. Ma refer la un Sandru, Fotescu, Bedea, Kanda, Cristi Bud, plus transferurile pe care le-au facut. Reprezinta o nuca tare. Fiind si prima etapa sunt convins ca e un joc care se va desfasura in conditii destul de grele, fiind si temperaturi foarte ridicate. Este un meci deschis oricarui rezultat. Ne dorim foarte mult sa incepem acest campionat cu o victorie, cu atat mai mult cu cat debutam in fata propriilor suporteri. Si din acest punct de vedere suntem pregatiti, avem o mare motivatie foarte mare de a incepe acest campionat cu dreptul”, spune Cosmin Petruescu inaintea duelului de pe Electrica.

Dunarea Calarasi are un nou antrenor, in postura localnicului Mirel Condei, fost secund al lui Cristi Pustai, dar si 12 jucatori noi, printre cei mai cunoscuti, Vasile Gheorghe si timisoreanul Gelu Velici.

Ripensia Timisoara – Dunarea Calarasi se joaca sambata de la ora 11 pe arena Electrica.

Exit mobile version