TIMISOARA. In urma cu cateva secole, cetatenii Banatului erau foarte preocupati de zestrea verde a orasului. Vechii timisoreni se ingrijeau de fiecare petec de verdeata, infiintau asociatii pentru ingrijirea parcurilor publice si chiar era data o lege care pedepsea cu moartea taierea unui copac.
In anii 1700, comertul era in plina ascensiune in Banat. Era cerere mare pentru matase pe piata acelor vremuri, astfel ca la Timisoara s-a infiintat rapid manufactura de matase. Pentru sericicultura – cresterea viermilor de matase – era mare nevoie de frunze de dud. Cum clima era prielnica in aceste parti pentru plantatiile de duzi, guvernatorul Mercy, comandantul Banatului, incuraja plantarea duzilor in Timisoara si imprejurimi si la Ciacova, pentru a spori astfel si comertul in zona.
In anul 1719, guvernatorul Mercy a dat o lege potrivit careia oricine este prins ca taie sau ciunteste duzii sa fie pedepsit cu moartea. In acele vremuri, cei condamnati la moarte isi gaseau sfarsitul cel mai adesea prin decapitare.
Datele istorice confirma existenta acestei legi, insa nu se consemneaza si daca cineva a si fost ucis pentru ca a taiat un copac. Foarte posibil si pentru ca nimeni nu s-a incumetat s-o faca.
‘In secolul al XVIII-lea s-a inceput, in general, plantarea catrova zeci de mii de duzi pentru ca se deschisese prima fabrica de matase naturala la Timisoara si atunci s-a plantat in nestire. Era o adevarata crima sa tai un dud. Pedepsele erau aspre. Erau, hai sa le zicem, pazinci ai duzilor, in primii ani, pana cand lumea s-a invatat ca nu e voie sa-i taie, ci sa culeaga doar frunzele pentru viermii de matase care mai apoi erau dusi gogosi la fabrica de matase. Am citit toate rezumatele documentelor administratiei militare habsburgice de la 1716 – 1753, le-am si tradus si vor aparea, intr-un volum de 800 de pagini, anul acesta. Nu am gasit niciunde atestat ca x sau y a fost condamnat sau ucis pentru un dud. In mod normal ar fi trebuit, in prima perioada, anii 1720 – 1740 sa fie asemenea lucruri, insa pedepsele, pentru cei care erau prinsi, chiar daca nu intotdeauna erau capitale, in mod cert erau drastice. Nu era o jucarie. Nu isi permiteau, administratia militara nu isi permitea sa compromita culturile de duzi – unele livezi, altele pe marginea drumurilor – deoarece cresterea viermilor de matase era atunci o prioritate’, a spus pentru opiniatimisoarei.ro istoricul Ioan Hategan.
Potrivit documentelor de arhiva ale Banatului, cetatenii Timisoarei au fost mereu preocupati de oazele de verdeata din parcurile publice. In secolul XIX, oamenii de rand au fost cei care au pus mana de la mana pentru ingrijirea primului parc al Timisoarei – parcul Coronini, inaugurat in 1859, la dispozitia contelui Johann von Coronini – Cronberg, guvernator al Provinciei Voivodina Sarbeasca si a Banatului Timisan. El a intervenit la Curtea de la Viena pentru aprobarea proiectului parcului Coronini, astazi Parcul Regina Maria.
La acea vreme, pe locul parcului de astazi era esplanada cetatii Timisoara – o zona vasta, intinsa, fara vegetatie, aflata in afara fortificatiilor cetatii, folosita in scopuri militare. Astfel, impadurirea unei astfel de suprafete era o premiera in acele timpuri, premiera de care vechii locuitori ai Timisoarei s-au bucurat nespus.
In timp, de ingrijirea parcului s-au ocupat chiar localnicii acelor vremuri, care au infiintat ‘Asociatia iubitorilor parcului’, iar toti cei implicati se ingrijeau ca nimeni sa nu taie copacii, sa smulga florile plantate cu multa grija de-a lungul spatiilor de promenada ale parcului, precum si de aspectul oazei de verdeata.
Oamenii pretuiau atat de mult oazele de verdeata in acele vremuri incat Timisoara a devenit orasul pe care il puteai traversa, dintr-o parte in cealalta, doar prin parcuri.
Din pacate, in ultimii ani, urbanizarea a facut ca multi copaci ai Timisoarei sa cada sub drujbe, pentru a face loc parcarilor, cladirilor de birouri si pietelor moderne. Acest lucru a atras nemultumiri din partea timisorenilor, care au organizat multiple proteste in acest sens. Un caz cunoscut este cel din Piata Libertatii din Timisoara unde a existat o oaza verde cu 58 de copaci.
In anul 2013 a inceput o ampla actiune de reabilitare, iar copacii nu si-au mai gasit locul nicicum in noua infatisare a pietii. Primarul Timisoarei, Nicolae Robu, sustinea atunci ca arborii de aici erau batrani si uscati si ca a fost necesara taierea motivand ca acestia prezentau un adevarat pericol si puteau sa cada la o furtuna mai serioasa.
Timisorenii au protestat, in repetate randuri si moduri, fata de aceasta masura, iar anul 2014 au aprins lumanari in Piata Libertatii, in memoria arborilor transformati in lemn de foc.
La final, din 58 de arbori au fost crutati doar doi stejari ce dateaza din anul 1923, aflati la intrarea in cladirea Garnizoanei din Timisoara, saditi de Regele Ferdinand si Regina Maria.
In ultimii ani, timisorenii au numit taiarea copacilor un adevarat ‘masacru ecologic‘ si au organizat in repetate si felurite proteste fata de masurile Primariei Timisoara.
Apoi, multi timisoreni s-au facut foc si para cand au aflat ca, pentru largirea sensului giratoriu de la Marasti, alti copaci sunt retezati. Iar acestea sunt doar cateva exemple, intrucat arbori au fost taiati in numeroase locuri din Timisoara.
Documentele de arhiva ale Banatului sunt o marturie impresionanta legata de dragostea timsorenilor de altadata fata de oazele de verdeata si de copacii din Timisoara: ‘Copacii sunt cetateni de onoare ai orasului. (…) Dupa parerea economistului german Bach, din a doua jumatate a secolului XIX, cetateanul de rand, care intretine prin taxele sale orasul, asteapta din partea autoritatilor sa aiba cel putin un aer bun.’
Potrivit specialistilor, un copac in plina dezvoltare poate retine, in decurs de un secol, 25 de tone de praf si poate prelucra 18.000.000 de cm3 de monoxid de carbon.