TIMISOARA. Doi bărbați s-au încăierat în plină stradă la Timișoara și a fost nevoie de intervenția polițiștilor locali pentru ca cei doi să fie potoliți.
Scandalul a avut loc duminică seară, în apropierea centrului social de pe strada Telegrafului, iar cei care au chemat poliția au fost angajații așezământului.
Unul dintre bărbați l-ar fi înjurat pe celălalt, acesta din urmă i-a dat mai întâi o palmă, după care s-au luat la bătaie. Cel care a lovit primul i-a și furat telefonul rivalului. Oamenii legii ajunși la fața locului au încercat mai întâi să îi liniștească, iar pe unul dintre scandalagii au trebuit să îl imobilizeze și să îi pună cătușe.
„În urma discuțiilor cu aceștia și a identificării lor s-a stabilit că unul are 28 de ani, din Timișoara, fără adresă, și celălalt 41 de ani și locuiește în zonă. Acesta din urmă a declarat că celălalt l-a lovit cu pumnii în zona feței și că i-a sustras telefonul mobil dintr-o borsetă. Cel acuzat a declarat la rândul său că a fost înjurat de bărbatul de 41 de ani, motiv pentru care l-a lovit cu palma peste față și i-a luat telefonul care, de altfel, a și fost găsit asupra sa. Persoana lovită a refuzat să fie chemat un echipaj medical pentru a i se acorda îngrijiri.„, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.
Agenții i-au predat pe cei doi bărbați colegilor de la Biroul Investigații Criminale al Poliției Municipiului Timișoara, care vor continua cercetările.