TIMIȘOARA. Tragedie. O veste cutremurătoare vine de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Timișoara unde a fost internat copilul de numai 14 ani care a căzut acum o lună cu trotineta electrică pe o stradă din Dumbrăvița, pe când se întorcea de la școală.
Băiatul s-a stins.
Deși au luptat din rasputeri să-l salveze, medicii n-au mai putut face nimic să-l readucă în simțiri. Copilul s-a lovit extrem de puternic în zona capului și nu s-a mai trezit din comă.
Leziunile grave au condus la două infarcturi pe care băiatul le-a suferit, unul chiar după accident. A fost resuscitat, însă la scurtă vreme a mai trecut printr-un infarct. A fost îngrijit apoi în Terapie Intensivă la Spitalul Judetean Timisoara.
Noaptea trecută, la ora 1.30, inima copilului a încetat să mai bată.
Doctorii sunt revoltați că autoritățile nu reglementează mai ferm circulația trotinetelor electrice, ca să prevină noi victime.
“Nu ne rămâne decât să tragem, a nu știu câtă oară, un semnal de alarmă pentru toți cei care utilizează asemenea vehicule autopropulsate care pot atinge viteze la care totul devine necontrolabil, fără echipament de protecție, cu viteză mare în trafic, unde există obstacole neprevăzute, care nu pot fi anticipate…
Trebuie reglementat, restricționat accesul, viteza, purtarea obligatorie a echipamentului de protecție. (…) Evident că un echipament de protecție atenuează șocul, reduce leziunile, le transformă din leziuni incompatibile cu viața în leziuni pe care organismul le poate recupera…“, adaugă dr. Ovidiu Bedreag, șef Secție ATI Spitalul Județean Timișoara.
În spațiul public apar tot mai des imagini surprinse pe străzi care înfățișează trotinetisti teribiliști.
Filmele de mai jos, primite de la cititori opiniatimisoarei.ro, cărora le mulțumim, nu mai au nevoie de niciun comentariu.
Chiar pe Centura Sud Timișoara au fost surprinși trotinetisti teribiliști.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

