Site icon Opinia Timisoarei

S-a oprit centrala nucleară de la Cernavodă. Ne bazăm pe importurile de energie

Nuclearelectrica a fost nevoită să oprească centrala de la Cernavodă, joi dimineață, după ce Dunărea a ajuns la un nivel mult prea mic pentru a mai putea funcționa pompele de răcire ale reactorului nuclear.

CITEȘTE ȘI: E aproape gata. În curând se va putea face sport și pe baza Costică Rădulescu. Puține lucrări au mai rămas de făcut la cel mai nou complex sportiv de la Timișoara. VIDEO

Oprirea controlată a Unității 2 a fost realizată cu respectarea procedurilor în astfel de situații, în baza monitorizării stricte a marjelor de siguranță, a echipamentelor și a prognozei INHGA pentru următoarele zile, scrie biz.ro.

Producția de energie nucleară a României a ajuns la zero, astfel că Centrala de la Cernavodă nu mai livrează energie în sistem, ceea ce înseamnă că ea a fost complet oprită. Cea mai mare parte a energiei electrice vine acum din surse fotovoltaice, scrie stirileprotv.ro.

Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, a explicat că importurile, reducerea voluntară a consumului şi rezervele hidro sunt metodele de a suplini energia pe care centrala de la Cernavodă nu o va mai livra în sistemul naţional.

Ne bazăm în continuare pe rezervele hidro, în principal derivate din lacurile de acumulare, ne bazăm pe măsurile de reducere voluntară a consumurilor, cred că acolo suntem undeva la între 200 şi 400 de megawaţi real pe vârful de seară, reducere. Ne bazăm pe capacitatea de import crescută, mai ales în relaţia cu Bulgaria, şi urmărim foarte atent prognozele care pot influenţa, din perspectiva noastră, cum a fost ziua de astăzi şi ziua următoare producţie de energie eoliană sporită„, a afirmat Sorin Elisei.

Nimeni nu poate spune când anume va fi repusă în funcţiune centrala nucleară. Prognozele hidrologilor indică scăderi constante ale nivelului apelor Dunării, pentru următoarele zile, iar la nivel european urmează două săptămâni „de foc”, după cum a declarat secretarul de stat din Ministerul Energiei Cristian Buşoi.

Autorităţile române dau asigurări că situaţia dificilă nu îi va afecta în mod direct pe consumatorii casnici şi nici serviciile publice.

În cel mai rău caz, pe care nici pe acesta nu-l văd posibil, se va face o limitare de la marii consumatori industriali. Altfel, producţie pentru consumul casnic, pentru oamenii care nu vor simţi nimic în ceea ce priveşte consumul lor, electricitatea la care au acces, serviciile esenţiale, spitale, şcolile sunt închise în această perioadă. Farmacii, fabrici de medicamente, poliţie, instituţii, care asigură funcţionarea statului, nu există nici cel mai mic pericol„, a afirmat Cristian Buşoi.

Citește mai multe AICI.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version