S-a infiintat comisia de etica ce va supraveghea activitatea Asociatiei Timisoara Capitala Culturala Europeana. Pe cine si-a pus primarul in echipa

TIMISOARA. Cinci oameni vor supraveghea bunul mers al Asociatiei Timisoara Capitala Culturala Europeana. In calitate de principal finantator al proiectului, Primaria a constituit o comisie de etica, ce va avea ca principal rol elaborarea unui regulament de etica, dar si monitorizarea respectarii acestuia de catre Asociatie.

CITESTE SI: Conducerea PNL analizeaza comportamentul primarului Timisoarei fata de jurnalistii pe care i-a facut ‘paraziti sociali’, ‘idioti’ si ‘prostituate’

Patru dintre cei cinci alesi provenind din universitatile timisorene, iar al cincelea este nimeni altul decat consilierul personal al primarului, Catalin Iapa, recomandat pentru acest post de functiile ocupate in organizatiile studentesti si de tineret.

„Am optat sa apelez la persoane a caror probitate morala si cunoaștere in domeniu sunt recunoscute, prin alegerea lor in Comisiile de Etica ale celor 4 universitati de stat din Timisoara, respectiv in importante functii in organizatii studentesti si de tineret (presedinte Liga AC, reprezentant al studentilor in Biroul Senatului UPT, presedinte FITT, presedinte Asociatia Doctoranzilor din UPT). Iata care sunt aceste persoane:
1. Conf.dr. Corina Ilin (UVT)
2. Prof.dr. Alis Liliana Carmen Dema (UMF)
3. Conf.dr. Romeo Negrea (UPT)‬
4. Conf.dr. Violeta Igna (USAMV)
5. Catalin Iapa (PMT)

Comisia va avea ca sarcina principala sa elaboreze Codul de Etica, iar ca sarcini subsecvente, sa vegheze la respectarea acestuia, inclusiv raspunzand la sesizari sau autosesizandu-se, daca va fi cazul”, a explicat primarul, intr-un anunt pe Facebook.

CITESTE SI: Ce au descoperit politistii de la DGA, Crima Organizata si procurorii DIICOT in timpul operatiunii fulger ce se desfasoara in aceasta dimineata la Timisoara si in Germania, pentru capturarea uneia dintre cele mai mari retele de traficanti din Europa. Video 

Unul dintre motivele care au dus la constituirea unei comisii de etica este faptul ca Victor Neumann, sotul directorului executiv al ATCCE, Simona Neumann, face parte din comitetul de conducere al Asociatiei. In luna aprilie, in cadrul Asociatiei Timisoara Capitala Culturala Europeana urmeaza sa fie desemnat un nou board de conducere.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cati dintre astia sunt membri PNL / TNL? Cati vor devenii membri PNL in urmatorul an?