S-a finalizat ‘rocada’ de la City of Mara la Primaria Timisoara. Noul arhitect sef al orasului e Gabriel Almajan. Fostul e deja la proiectul imobiliar

TIMISOARA. La mai bine de 5 ani de cand fostul arhitect sef al orasului si-a dat demisia, Timisoara are din nou arhitect sef, cu acte in regula, postul fiind castigat de un membru al Ordinului Arhitectilor si al Registrului Urbanistilor din Romania.

CITESTE SI: Cu macaraua au fost mutati primii copaci din santierul de pe Calea Bogdanestilor din Timisoara. Video 

Gabriel Almajan a fost anuntat drept castigator al concursul organizat de Primaria Timisoara pentru functia de arhitect-sef al Timisoarei, dupa ce munca lui s-a confundat cu proiectul imobiliar City of Mara, pe Calea Circumvalatiunii.

Portofoliul acestuia include, in principal, constructia de cladiri medii si mari de apartamente, hale industriale si birouri, centre multifuncționale, facilitati de divertisment si sport, precum si restaurarea de clădiri istorice.

Potrivit reprezentantilor Primariei, in 2004 Almajan a infiintat o firmă de arhitectura care a realizat proiecte urbanistice si arhitecturale. Anterior anului 2004, Gabriel Almajan a ocupat o functie de conducere intr-o companie de dezvoltare imobiliara responsabila de dezvoltarea urbana majora in mai multe orase din Romania si Spania.

„În finala concursului pentru postul de arhitect-șef au fost două candidaturi. Alegerea comisiei a fost extrem de grea, având în vedere că ambii candidați sunt experimentați și ar fi meritat să dețină acest post extrem de important pentru Timișoara, care, din păcate, în ultimii ani a fost ocupat doar interimar. Îl felicit pe noul nostru coleg și îi urez spor la muncă. Domnul Almăjan va avea niște obiective clare: să finalizeze noul PUG al Timisoarei, să restructureze și să digitalizeze Direcția de Urbanism, astfel încât cererile depuse de timișoreni să fie rezolvate rapid și predictibil, și sa intarească capacitatea primăriei de a construi o viziune urbanistica proprie pentru dezvoltarea orașului”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Concursul pentru postul de arhitect-șef a fost lansat de municipalitate la finele lunii martie. In competitie s-au inscris alti 3 doritori. Din comisia de concurs, sustin reprezentantii municipalitatii, au facut parte trei profesionisti in domeniu: arhitectul-sef al Consiliului Judetean Cluj, cel al Resitei si cel al Timisului.

Profesionalizarea aparatului de specialitate se poate face doar cu concursuri deschise și competitive. Vrem sa atragem in Primaria Timisoara cei mai buni oameni”, a mai transmis primarul.

Gabriel Almajan este arhitectul contractat de finantatorul City of Mara pentru a realiza ansamblul rezidential, acolo unde a facut oarecum ‘rocada’ cu fostul arhitect sef al Timisoarei, Ciprian Cadariu, devenit manager de proiect odata cu plecarea din Primarie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Daca inghesuie tot orasul ca si City of Mara atunci mai bine ramaneam fara arhitect

    • am auzit ca o sa mute toate cladirile mai aproape una de alta si o sa ingusteze strazile

  2. Banul iese pe unitate de suprafata construita ( ei zic utila, dar nici dracu nu tine cont de asta)

  3. un bun profesionist, un arhitect venit din mediul privat care intelege toate partile implicate in dezvoltarea orasului: investitori, cetateni si autoritati.

    • Da’ din care mediu ai vrea sa provină un arhitect, dacă nu privat?

      • pai din mediul functionariatului public de ex dna contracandidata era arhitecta cu ,,numele,, dar plimba hartii pe la directia de cultura. Dupa cum probabil cunosti sunt ,,arhitecti,, care nu au avut in viata lor un proiect in mediul privat ( cineva sa le dea si banii pt ,,priceperea,, lor) ci au plimbat o stampila pe la Primarie, Consiliul Judetean etc. Din fericire nu este cazul acestui domn’ .

    • Un bun profesionist ? La City of Mara, bucatariile nici macar nu au geamuri, incalcand flagrant legislatia sanitara! Sa va asteptati de acum la aberatii cat cuprinde : blocuri de unde poti sa iti vecina dezbracata fara probleme, ca doar e la moda sa arunci un ochi si pe altii prin apartamente. Sistematizarea comunista e parfum pe langa ce a proiectat aceasta persoana.

  4. asta a fost o decizie buna…faptul ca i-au lasat pe unii de meserie sa aleaga castigatorul este o chestie auzita mai rar prin romanica…

  5. Grozava comisie de concurs:
    de exemplu, cel de la Cluj – „Claudiu Salanță este o persoană importantă în PSD Cluj, și a ajuns coordonator al serviciului Urbanism din Consiliul Județean Cluj tocmai prin transfer de la Consiliul Local Chinteni, unde era de asemenea arhitect șef. ”

    Drept sa spun, parca mai mare incredere aveam in arhitectul sef de la Oradea…

  6. Aud cuvinte de genul „profesionist „, „competent ” , „mediul privat ” , etc .
    E interesant ca pana la urma , toti se zbat pt un post de bugetar , renuntand fara pic de regret , la bunastarea oferita de mediul privat .
    Curios , cel putin …

    • Dupa ce lucrezi in mediul privat si te implinesti dpv financiar este normal sa iti doresti o functie care este de prestigiu. de ex nici-un avocat care lucreaza, poate, cei mai buni din tara pe 1000 de eur/ora, nu o sa refuze sa fie Ministrul Justitiei doar pt ca salariul ii mai mic. Asta este dupa ce dovedesti in mediul privat ca esti valoros si iti rezolvi partea financiara ii normal sa te gandesti si la comunitate si la a ocupa o functie de prestigiu. Din pacate in Romania de multe ori ocupa functii de prestigiu persoane care nu au dovedit nimic in profesia lor, care nu au castigat banii in mediul ptivat si de aici si problemele de spaga, nepotisme etc.

  7. Dezastrul e complet. Cu un astfel de arhitect, prin care, lumea zice, treceau proiectele cu dedicatie, Timisoara e in plin dezastru urbanistic. Acum e sigur ca in oras singura firma care va mai proiecta ceva e cea din care provine, restul o sa mearga ca milogii.

    • Dl Doi sunteti un mincinos si un om lipsit de scrupule. Si o sa va explic de ce, afirmatia dv ,, treceau proiecte cu dedicatie,, . Unde treceau? ca omul nu a detinut nicio functie publica. Treceau la firma lui de arhitectura? Deci omul asa bun era ca isi permitea sa selecteze proiecte. Daca ai ceva de spus spune dar ca sa arunci cu rahat doar pt ca esti retardat mi se pare cam mult.

    • Lae, tu esti? Ti se rupe inima la gandul ca nu va mai face nimeni trotuare sotron, ba chiar s-ar putea sa le scoata pe ale tale? Sau ca s-ar putea respecta regimul de inaltime in diverse zone rezidentiale, fara sa mai rasara blocuri langa case P+1? Si ca nu se vor mai pune catarge ca sa-ti faca placere? Poate ne explici de ce a disparut gardul de la Parcul Justitiei, facut din caramida in urma cu mai bine de 100 de ani.

  8. Blocuri si iar blocuri.La intrecere cu Ceausescu.Sa va stea in gat nesatuilor.Asta-i tot cu investitorii imobiliari.Haos urbanistic,nu-i bai,sa curga lovelele