Opinia Timisoarei

Romania, scoasa din programul Visa Waiver de administratia Trump. Nu vom putea calatori in SUA fara vize

Chiar în timpul alegerilor, România a fost scoasă din programul Visa Waiver, care ar fi asigurat românilor călătorii fără viză în Statele Unite ale Americii. MAE își exprimă regretul față de decizia luată de administrația americană.

CITESTE SI: VIDEO. Transporturi de migranti, oprite de politistii de frontiera din vestul tarii. Peste 20 de transfugi au incercat sa iasa ilegal din Romania

Administrația președintelui american Donald Trump a anunțat că retrage România din programul american Visa Waiver care permite călătoriile fără viză în Statele Unite.

În ciuda problemelor de securitate, administrația Biden a desemnat România să facă parte oficial din Programul Visa Waiver (VWP), pe 9 ianuarie 2025. Pe 25 martie 2025, DHS a suspendat implentarea programului Visa Waiver, pentru a evalua situația României. Această evaluare s-a încheiat și, ca urmare a concentrării actualei administrații pe securitatea frontierelor și politica de imigrație, DHS a decis revocarea României din program, pentru a proteja integritatea VWP și a asigura securitatea frontierelor. România va fi reconsiderată pentru a fi reinclusă în VWP în viitor, dacă va îndepini criteriile de eligibilitate”, se arată în comunicatul Departamentului pentru Securitate Internă al SUA.

Decizia de a include România în programul Visa Waiver a fost luată pe 9 ianuarie, în ultimele zile ale administrației Biden. Atunci, autoritățile de la Washington au transmis că țara noastră a îndeplinit cerințe stricte de securitate, inclusiv încheierea de parteneriate cu autoritățile de aplicare a legii din SUA pentru schimbul de informații privind terorismul și infracțiunile grave.

La 25 martie, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a comunicat că guvernul american revizuiește desemnarea României în Programul Visa Waiver, în scopul asigurării respectării cerințelor stricte de securitate impuse de acest program, și că până la finalizarea revizuirii este întreruptă implementarea Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriilor (ESTA) pentru cetățenii români.

România a luat la cunoștință cu regret că Departamentul de Securitate Națională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea țării noastre în programul Visa Waiver, precizează Ministerul Afacerilor Externe.

Această posibilitate este prevăzută în cadrul Acordului Visa Waiver. Decizia vine în contextul în care autoritățile americane au făcut o prioritate absolută, politică și tehnică, din protecția frontierelor și combaterea imigrației ilegale. Regretăm această decizie având în vedere că România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează pentru accederea în cadrul programului Visa Waiver. Aceasta este însă o decizie politică, ce este la latitudinea autorităților americane și reflectă prioritățile administrației”, se arată într-un comunicat al MAE.

Guvernul României și ansamblul instituțiilor și autorităților române competente vor continua să facă demersuri diplomatice și tehnice pentru a obține regimul de Visa Waiver pentru cetățenii României”, subliniază MAE

Exit mobile version