Opinia Timisoarei

Rezultatele finale ale Bacalaureatului au fost afisate si in judetul Timis!

Vesti bune! Dupa terminarea centralizarii datelor din 14 din cele 18 centre de evaluare din judetul Timis, procentul de promovabilitate a crescut cu 0,54% si a ajuns la 32,34% de la 31,78%.

Liceenii pot afla rezultatele finale de dupa contestatii. Inspectorii scolari au afisat notele finale la centrele de evaluare.

„Probabil dupa terminarea centralizarii datelor si de la ultimele patru centre vom creste promovabilitarea spre un procent”, a precizat Marin Popescu, inspector scolar general in Timis.

Rezultatele vor fi afisate online, dupa afisarea lor in cele 18 centre de evaluare din judet, la adresa web http://bacalaureat.edu.ro/2011/rapoarte/.

O situatia inedita a fost intalnita la Liceul Shakespeare. O fata care a obtinut peste 8 la limba romana a depus contestatie. La celelalte discipline notele erau peste 9. Cu media initiala, 8,50, putea sa se inscrie la o universitate din Anglia.

In urma recorectarii lucrarii de la limba romana, nota i-a fost scazuta cu un punct, iar media a coborat, astfel ca nu a mai fost suficienta sa se inscrie la universitatea engleza.

Eleva a renuntat la proba de limba romana si o va sustine la sesiunea din toamna a Bacalaureatului. „Candidatul are dreptul sa renunte la proba. O va sustine din nou in sesiunea urmatoare si poate obtine o nota mult mai mare“, a explicat inspectorul general.

La sfarsitul lunii septembrie absolventa are un test de sustinut pentru admiterea in Anglia, iar media Bacalaureatului trebuie sa depaseasca 8,50.

Ea a depus contestatie pentru ca, daca ar fi obtinut peste 9 si la limba romana, putea sa se inscrie la o universitate de prestigiu din Regatul Unit. Dupa recorectare, a pierdut astat sansa de a ajunge la universitatea dorita, cat si oportunitatea de a studia in strainatate. Acum se pregateste pentru sesiunea din toamna.

Exit mobile version