Primele rezultate de la examenul național de Bacalaureat 2025 vor fi afișate vineri, 20 iunie, până la ora 12:00, iar între orele 14:00 și 17:00 se pot depune cererile de vizualizare a lucrărilor.
Pentru prima dată în România, elevii pot decide în cunoștință de cauză dacă merită sau nu să depună contestație.
Până acum, elevii puteau vedea lucrările doar după contestații și după afișarea notelor finale, fără a avea vreo posibilitate reală de a semnala erori înainte ca nota să devină definitivă.
În 2025, Ministerul Educației și Cercetării introduce această etapă oficială de vizualizare a lucrării, exact între afișarea primelor rezultate și depunerea contestațiilor, noteaza edupedu.ro.
După afișarea rezultatelor de la Bacalaureat 2025, cele inițiale, programată să aibă loc vineri pe 20 iunie, la prânz, între orele 14:00 și 17:00 se pot depune cererile de vizualizare a lucrărilor.
Între orele 17:00 și 18:00, tot pe 20 iunie are loc vizualizarea propriu-zisă și, dacă este cazul, depunerea contestațiilor. Vineri seara la ora 18 se încheie prima sesiune de vizualizare lucrări și depunere contestații.
Luni, pe 23 iunie și marți, pe 24 iunie continuă vizualizarea lucrărilor și contestațiile, în intervalul orar 9:00 – 17:00.
Atenție! Cererile de vizualizare se depun în cele 3 ore vineri, pe 20 iunie, conform procedurii.
Ministerul Educației și cercetării a publicat și un formular tipizat pentru această procedură de vizualizare a lucrărilor înainte de contestații. Acest formular trebuie depus la centrul de examen sau trimis prin email în intervalul 14:00-17:00 pe 20 iunie 2025.
Model de cerere de vizualizare a lucrării la BAC 2025!
Model de contestatie la BAC 2025!