Site icon Opinia Timisoarei

Rețele Electrice România a investit peste 123 milioane de lei în 2025 în modernizarea și digitalizarea infrastructurii electrice de distribuție din Timiș

Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice parte din grupul PPC în România, a investit în 2025 peste 123 milioane de lei, în județul Timiș. Investițiile fac parte din strategia companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice în beneficiul clienților.

Proiectele de modernizare au vizat numeroase zone din județul Timiș

S-au realizat proiecte de modernizare, printre care se numără:

Printre proiectele finalizate, se numără:

Pe medie tensiune, lucrările cele mai consistente au fost pe liniile de 20 kV Deta și Crivina, unde au fost înlocuite izolatoarele de pe peste 500 de stâlpi — o investiție de peste 1,5 milioane de lei, de care beneficiază aproape 3.500 de clienți din Denta, Rovinița Mare, Brestea, Rovinița Mică, Moravița, Stamora Germană și Gaiul Mic. Tot pe 20 kV, a fost modernizată și linia Săvârșin din stația 110/20 kV Făget, cu o investiție similară, de peste 1,5 milioane de lei.

Pe străzile a trei localități din zona Lugojului — Costeiu, Lugojel și Silagiu — s-au înlocuit conductorii clasici, neizolați, cu conductori torsadați. Lucrările au costat peste 1,4 milioane de lei și reduc semnificativ durata întreruperilor în alimentarea cu energie electrică.

În 2026, se vor continua proiectele demarate anul trecut

În Cenad, localitate de la granița cu Ungaria și Serbia, rețelele de medie și joasă tensiune vor fi modernizate complet, în beneficiul a aproximativ 1.600 de locuitori. Proiectul are o valoare de 58 de milioane de lei și include înlocuirea a 8 posturi de transformare aeriene cu posturi moderne în anvelopă de beton și integrarea acestora în sistemul de automatizare și telecontrol.

Implementarea unui proiect dedicat automatizării rețelei

În paralel, la nivelul județului, 26 de puncte noi din rețea au fost echipate cu separatoare de sarcină telecomandate (IMS) și cu echipamente de telecontrol. În cazul unei avarii, dispecerul poate izola sectorul afectat printr-o comandă de la distanță.

Tot pe componenta de digitalizare, au fost modernizate peste 25 de posturi de transformare prin înlocuirea celulelor de linie cu unele izolate cu SF6 (mai sigure și mai eficiente), iar posturile au fost conectate la sistemul de management al rețelei. Valoarea totală depășește 3 milioane de lei.

Investițiile realizate la nivel de companie în 2025

La nivel național, Rețele Electrice România a investit în 2025 aproximativ 1,4 miliarde de lei, din care 908 milioane de lei din fonduri proprii în județele deservite de companie (Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, București, Ilfov, Giurgiu, Tulcea, Constanța, Ialomița și Slobozia). Planul continuă în 2026, cu lucrări planificate de 1,3 miliarde de lei.

Anul acesta lucrările vizează în principal modernizarea și înlocuirea infrastructurii de distribuție a energiei electrice, prin schimbarea cablurilor de înaltă și medie tensiune uzate și prin reabilitarea liniilor aeriene și subterane. O componentă importantă o reprezintă realizarea de bucle și reconfigurări de rețea pentru creșterea redundanței și asigurarea continuității alimentării consumatorilor. De asemenea, sunt prevăzute extinderi și amplificări ale stațiilor de transformare, precum și modernizarea echipamentelor de comutație și protecție, pentru a susține creșterea de sarcină și a îmbunătăți siguranța în exploatare. Implementarea sistemelor de automatizare, telecontrol și contorizare inteligentă permite localizarea rapidă a defectelor și reducerea duratei întreruperilor. Per ansamblu, investițiile urmăresc creșterea fiabilității rețelei, îmbunătățirea calității energiei furnizate și reducerea costurilor operaționale pe termen lung.

În perioada 2026-2030, se va continua execuția proiectelor finanțate din Fondul pentru Modernizare în cele trei zone de distribuție ale operatorului Retele Electrice Romania (Muntenia Sud, Banat și Dobrogea), proiectele însumând 1,36 miliarde lei, din care 1 miliard lei în Grant. Mai mult, în perioada 2026-2027 continuă implementarea proiectului AADMS cofinanțat prin Programul de Dezvoltare Durabilă, proiectul fiind finanțat inițial din POIM, valoarea totală fiind de 135 milioane lei din care 69 milioane lei contribuții nerambursabile. În paralel se implementează sistemul de eficientizare operațională de tip WFM, un alt pas în procesul de digitalizare procese derulat la nivelul Rețele Electrice România.

Compania Rețele Electrice România operează rețele cu o lungime totală de circa 136.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Infrastructura operată de către Rețele Electrice România numără 293 de stații de transformare și peste 26.000 de posturi de transformare.

Exit mobile version