Site icon Opinia Timisoarei

Restaurant vandalizat la Timișoara de un băiat de 17 ani. A lăsat în urmă prăpăd. VIDEO

TIMIȘOARA. Un bistro din Timișoara și mașina restaurantului au fost vandalizate de un tânăr de numai 17 ani, noaptea trecută la Timișoara. Băiatul ar fi fost drogat în momentul atacului, potrivit reprezentanților localului.

CITEȘTE ȘI: Fraudă cu fonduri prin programul Start-Up Nation, orchestrată de un jandarm. Percheziții în Timiș și în alte două județe

Totul s-a petrecut pe Calea Buziașului la B40 Bistro.

Tânărul s-a năpustit cu o furie incredibilă asupra localului. A spart geamurile ușii de la intrare, a pătruns în interior și a făcut praf tot ce i-a ieșit în cale.

A distrus mese și scaune, frigidere, rafturi, aparatură, a împrăștiat produse și a făcut prăpăd și în bucătărie. Băiatul a lovit cu putere și mașina bistro-ului, pe care a avariat-o de asemenea.

Alertați, polițiștii au intervenit la restaurant și l-au reținut pe agresor. Tânărul a fost dus la audieri.

Anchetatorii încearcă să afle ce anume l-a împins pe băiat la acest atac devastator.

Pagubele făcute restaurantului sunt uriașe. Și-a anunțat clienții că a suspendat pentru o perioadă activitatea.

Vom reveni cu amănunte.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version