Refacerea cladirilor istorice, patrimoniul si politia locala, directiile unui parteneriat intre Timisoara si Oradea. Viceprimarul Cosmin Tabara, fost coleg de facultate cu cel de la Oradea

TIMISOARA. Care sunt modalitatile prin care Primaria Oradea a reusit sa ajute proprietarii de cladiri istorice sa isi renoveze fatadele, dar si chestiuni legate de functionarea Politiei Locale Timisoara. Acestea au fost doar o parte dintre discutiile pe care reprezentantii primariilor din Oradea si Timisoara le-au avut in cadrul unei intalniri ce i-a reunit pe cei  doi viceprimari din Timisoara si conducerea administratiei oradene.

„Ieri, m-am aflat la Primăria Oradea, împreună cu viceprimarul Ruben Lațcău, pentru a încerca să găsim forme de colaborare între administrațiile celor două municipii. Partenerii de dialog au fost primarul Florin Birta și viceprimarul Arina Moș.
În ceea ce mă privește, discuțiile s-au axat pe aspecte legate de patrimoniu și modalități prin care Primăria Oradea a reușit să implementeze și să pună în aplicare măsurile de refacere a fațadelor clădirilor istorice. Dna viceprimar Arina Moș, care mi-a fost și colegă de facultate, s-a arătat interesată de aspecte legate de funcționarea Poliției Locale din Timișoara.
Este un început foarte bun de conectare între noi, reprezentanți ai administrației locale, pentru a colabora îndeaproape pe viitor. Oradea ne oferă multe exemple de bună practică!”, a scris pe pagina sa de Facebook viceoprimarul Cosmin Tabara.

Edilii din Oradea, la randul lor, s-au aratat interesati de colaborarea cu Primaria Timisoara.

„Aceste schimburi de experiență și de idei sunt extrem de benefice pentru administrațiile publice locale care doresc să implementeze proiecte pentru comunitățile pe care le reprezintă! Avem de învățat unii de la alții”, a scris pe Facebook viceprimarul din Oradea, Arina Mos.

Pe de alta parte, aceasta nu este prima data cand cele doua primarii incearca o colaborare, avand in vedere ca ambele faceau parte din Alianta Vestului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. 🙂 ?

  2. Primarii din Timiș, Arad, Bihor și Cluj au pus bazele unui parteneriat de bune practici cu aplicare reciprocă încă din legislatura trecută, care credeam că transcende ulterioarele schimbări pe plan politic de la conducerea acestor instituții. Ce facem, reinventăm iarăși apă caldă și mersul pe jos!!??

  3. Ce-ar putea invata oradenii de la Fritz?! Dar, mai ales, de ce un alt parteneriat daca exista deja unul?! Nu mai aveti pe ce sa aruncati banii, se pare…

  4. Cand va apucati de treaba ca vi se prabusesc cladirile ? Halal capitala culturala……