Record istoric de pasageri. 1.185.212 au aterizat sau decolat de pe Aeroportul Timisoara in primele noua luni ale anului. Care a fost cea mai aglomerata

TIMISOARA. Primele nouă luni ale anului au adus la Aeroportul Internaţional Timişoara o creştere a numărului de pasageri cu 2,5% comparativ cu anul precedent. În perioada ianuarie-septembrie 2019, 1.185.212 de pasageri au călătorit spre/dinspre Aeroportul Timişoara, în timp ce în aceeaşi perioadă anului 2018 au fost înregistraţi 1.156.011 de pasageri.

Este a șașea lună consecutiv-ascendentă în privința traficului de pasageri, în luna august fiind înregistrat un record lunar istoric de 166.708 de călători.

În septembrie un număr de 158.127 de pasageri au tranzitat Aeroportul Timișoara, cu 13,4% mai mulți decât în anul precedent. În aceeași lună a lui 2019, numărul de zboruri a crescut cu 9,6%, comparativ cu anul trecut, înregistrându-se 1.640 de aeronove care au aterizat sau decolat de la Timișoara.

Creșterea numărului de pasageri și înregistrarea unui record lunar istoric în luna august este rezultatul introducerii, încă din luna iulie, a patru noi destinații spre trei țări din Europa, dar și lansarea unei rute noi din Timișoara către Stuttgart. În continuare, încercăm să identificăm noi oportunități de zbor, astfel încât să putem menține constant, stabil și în condiții de eficiență economică numărul de pasageri. De asemenea, ne dorim să atragem turiști străini în zona Banatului, pentru a lua parte la manifestările culturale, care preced anul 2021– anul Capitalei Culturale Europene și pentru a descoperi tradițiile locului.”, a declarat directorul aeroportului Daniel Idolu.

În privința curselor charter de vacanță, până în prezent, s-a înregistrat o creștere de 40% față de aceeași perioadă a anului 2018.

Dacă în anii precedenți, cursele charter de vacanță erau operate până în la jumătatea lunii septembrie, anul acesta, datorită introducerii noilor destinații de vacanță disponibile de pe aeroportul din Timișoara, unde clima favorizează un sejur extins, unii operatori de turism au crescut perioada de operare până în luna noiembrie. În această perioadă, se stabilesc rutele de vacanțe estivale pentru 2019, care vor fi făcute publice curând.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. cat are Clujul? intrebare catre domnul idolu
    a doua intrebare: de ce e asa mare diferenta intre Cluj si Timisoara? Referitor la numarul de zboruri, numarul de destinatii, pana si aspectul aerogarii.

    Bonus intrebare: De ce la banda de bagaje de pe cursele internationale e un ditamai afis la masaje erotice? Adica asa ne primim vizitatorii?… Mai bine pierd banii de pe acea reclama decat sa ma degradez in halul ala….

  2. Fii linistit nu vei primi nici un raspuns……Clujul este ani lumina inaintea orasului Timisoara……..

    • Eu zic sa mergi intai in Cluj inainte sa spui asa ceva. O sa vezi gropi si gunoaie cum n-ai vazut inca in Timisoara.

      Doar ca Boc e destept si face curat doar in centru, pentru ochii lumii. Cu exceptia centrului Clujul e dezolant.