Site icon Opinia Timisoarei

Real pune lacatul pe hipermarketul de langa Aeroportul International Timisoara. Este primul magazin din tara care se inchide

TIMISOARA. Real inchide primul hipermarket din tara, pe care l-a deschis in urma cu 2 ani, chiar in Timisoara. Este vorba despre Real Timisoara Est, care, potrivit directorului hipermarketului, este amplasat intr-o zona a orasului mai putin dezvoltata.

Desi sunt impatimiti dupa cumparaturi, timisorenii nu prea au preferat Realul de langa Aeroportul International Traian Vuia. Unitatea va fi inchisa in luna martie a anului viitor, iar angajatii vor fi trimisi sa lucreze in alte parti.

“Decizia de a inchide un magazin nu este niciodata una usoara, dar, daca este imperios necesara, atunci trebuie luata. Magazinul s-a dovedit a fi amplasat intr-o locatie ale carei planuri de dezvoltare nu s-au materializat, ceea ce a generat pierderi importante pentru compania noastra”, a explicat Michel Lamoot, director general al hipermarketului.

Timisoara este, de altfel, primul oras din Romania in care Real si-a deschis magazin, a mai anuntat directorul. Cea de-a doua unitate din oras, cea de langa aeroport, a fost deschisa in decembrie 2009.

Potrivit acestuia, angajatii din unitatea de la Ghiroda vor fi trimisi sa lucreze la alte hipermarketuri ale companiei.

Exit mobile version