Opinia Timisoarei

Ratacit si speriat. Copil de 5 ani gasit de politistii locali, printre masini, pe un bulevard din Timisoara

TIMISOARA. Un copilaș rătăcit și speriat a fost găsit de polițiștii locali printre mașini în zona de sud a Timișoarei.

CITESTE SI: Intoarcere nebuneasca a unui sofer, de pe un sens pe altul, intr-un oras din Timis. 2 copii si o tanara, raniti in accident

Micuțul în vârstă de cinci ani a fost găsit de un echipaj aflat în patrulare pe bulevardul Mareșal Constantin Prezan, în apropierea parcului Pădurice. Copilașul era speriat și era în plină stradă, printre mașini.
Agenții au oprit traficul, l-au preluat pe cel mic, după care au început verificările.

Ulterior polițiștii locali au trecut la verificări în zonă, fiind identificată persoana în grija căreia se afla copilul. Micuțul, care se afla împreună cu cei doi frați ai săi și cu bunicul, intrat pentru scurt timp într-un magazin, a dispărut într-o fracțiune de secundă. Minorul a fost încredințat bunicului în siguranță, acesta mulțumindu-le polițiștilor locali pentru că au intervenit la timp pentru a evita o posibilă tragedie„, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Exit mobile version