Opinia Timisoarei

Rasturnare de situatie: taranistul Valentin Moldovan ar putea ajunge viceprimar al Timisoarei

TIMISOARA. Liderul PNTCD Timis, Valentin Moldovan ar putea ca incepand de maine sa fie noul viceprimar al Timisoarei. Scenariul este unul cat se poate de simplu si de real. Moldovan recunoaste ca i-ar conveni sa ajunga in aceasta functie.

Cei doi consilieri al PNTCD, Flavius Boncea si Bogdan Herzog sunt ca si exclusi din partid, sau cel putin li se va retrage sprijinul politic, vineri dimineata inaintea plenului Consiliului Local Timisoara in care se va transa schimbarea din functie a viceprimarului liberal Dan Diaconu. In orice situatie, cei doi taranisti vor trebui sa paraseasca CLT.

Bogdan Herzog si Flavius Boncea au semnat un protocol in nume propriu cu PSD pentru schimbarea viceprimarului liberal, locul acestuia ar fi urmat sa fie ocupat, potrivit documentului iscalit, de catre Herzog. Numai ca actuala conducere a PNTCD Timis nu a agreat acest protocol, deoarece  Bogdan Herzog, desi ales pe listele PNTCD in functia de consilier local, nu recunoaste actuala conducere a partidului si, mai mult decat atat, se declara membru al Ligii Banatene.

Asadar, in cazul in care cei doi vor fi inlaturati din Consiliul Local, locul acestora va fi luat de Liviu Popescu si Valentin Moldovan. Cel din urma fiind  chiar presedintele PNTCD Timis.

Moldovan va avea astazi o serie de discutii atat cu presedintele PSD Timis, Titu Bojin, cat si cu presedintele PNL Timis, Nicolae Robu. In urma acestor negocieri, functia de viceprimar i-ar reveni lui Valentin Moldovan.

Nu mi s-a propus functia de viceprimar, nu stiu daca voi accepta, depinde in ce conditii. Nu ma pot duce viceprimar sa ascut creioane si sa semnez acolo nu stiu ce acte. Nu vreau sa ma duc sa fiu un factor de disconfort pentru primar. Ma intereseaza ce e mai important pentru organizatia PNTCD. E mai important sa vad daca pot sa fac cumva sa o dezvolt pentru ca am iesit prost la alegerile europarlamentare„, a declarat Moldovan.

Intrebat daca in cazul in care i se va propune aceasta functie, Moldovan a raspuns: „As fi ipocrit sa spun ca nu imi convine„.

Sedinta de Consiliu Local in care se va discuta schimbarea viceprimarului liberal Dan Diaconu va avea loc vineri. Totodata, schimbarea vicepresedintelui liberal al CJ Timis, Marian Vasile, va fi discutata in sedinta de plen care va avea loc tot vineri.

Exit mobile version