Opinia Timisoarei

Proprietarii blocului de pe str. Brailoiu, care a explodat acum un an, cer din nou sprijin de la Primarie si Prefectura

Aproape 40 de persoane, proprietari ai locuintelor din blocul de pe strada Brailoiu, care a fost afectat de o explozie la inceputul anului trecut, s-au prezentat la Prefectura Timis si la Primaria Timisoara pentru o noua incercare de a rezolva problema blocului. Din ambele institutii, oamenilor li s-a spus sa fie uniti si sa incerce sa isi rezolve singuri problema.

Autoritatile locale si judetene ridica din umeri, in timp ce proprietarii blocului explodat de pe Brailoiu asteapta ca acestea sa le repare imobilul. De un an de zile, oamenii locuiesc pe unde apuca, la prieteni sau rude de frica sa nu se prabuseasca blocul peste ei.

Astazi au venit, inca o data, sa caute sprijin la Prefectura si la Primarie. Din pacate, oamenii nu sunt uniti si nu pot lua o decizie de comun acord in privinta imobilului.

Fiind vorba de un accident, Guvernul nu poate aloca banii necesari repararii blocului. In schimb, Primaria are posibilitatea de a-i ajuta pe acesti oameni, mai ales tinand cont de dorinta lor de a inapoia banii, in rate. Le-am spus ca cea mai potivitia societate care sa repare blocul este ADP. Din pacate, problema cea mare este ca pe jumatate din proprietari nu ii intereseaza sa se mai repare blocul”, a declarat Mircea Bacala, prefectul judetului Timis.

Prefectul i-a indemnat pe proprietari sa se intalneasca in cadrul Adunarii Generale a asociatiei de proprietari si sa ajunga la o intelegere. De asemenea, i-a indemnat pe acestia sa le atraga atentia celor care nu mai doresc repararea blocului ca vor fi dati in judecata, iar instanta ii va obliga sa plateasca, la fel ca ceilalti, reparatiile imobilului.

Explozia din 15 ianuarie 2010 a distrus locuintele oamenilor

Si la primarie, proprietarii blocului de pe strada Brailoiu au primit acelasi raspuns: Primaria nu are baza legala sa ii ajute!

Noi ii putem sprijini sa obtina intr-un timp scurt toate autorizatiile necesare, insa noua legea nu ne permite sa investim in acel bloc. Nu se pot investi bani publici in proprietati private. Nu exista posibilitate legala ca primaria sa aloce bani pentru asa ceva. Noi i-am indemnat pe acesti oameni sa isi faca, mai intai, ordine in asociatia de proprietari, apoi sa faca un memoriu la Guvern pentru ca Guvernul ii poate ajuta asa cum i-a ajutat pe cei din Bacau unde la scurt timp dupa ce a explodat blocul din Timisoara, a explodat si acolo un bloc. Iar daca nu primesc sprijin de la Guvern, li s-a spus sa se orienteze spre un credit”, a declarat Flavius Boncea, purtatorul de cuvant al Primariei Timisoara.

Exit mobile version