Primarul Nicolae Robu formuleaza prima aparare in ancheta DNA Timisoara. Ce anunt a facut pe Facebook

TIMISOARA. La scurt timp dupa ce a stat de vorba cu procurorii DNA Timisoara timp de aproximativ o jumatate de ora, unde i s-a adus la cunostinta ca este suspect intr-o ancheta anticoruptie, primarul Nicolae Robu formuleaza prima sa aparare in dosarul legat de anveloparea a zeci de blocuri pe bani europeni.

Edilul sef a oferit timisorenilor mai multe explicatii pe pagina sa de Facebook.

FOARTE IMPORTANT!

Astăzi am fost chemat la DNA pt a mi se aduce la cunoștință că am calitatea de suspect într-un dosar legat de anveloparea unor blocuri pe fonduri europene. Așadar, calitatea se SUSPECT, nu aceea de PUS SUB ACUZARE, cum intoxică unii.

Ce pot spune este că N-AM NICIO NELINIȘTE în ceea ce mă privește, pt că n-am făcut personal nicio ilegalitate și nici n-am cerut altora să facă, nici pe această speță, nici pe altele. Dimpotrivă, mereu le cer tuturor colaboratorilor să respecte cu sfințenie legea. Eu sunt implicat în această speță:
1). o dată prin refuzul de a satisface pretențiile proiectantului de a i se plăti sume peste valoarea contractului de achiziție -15.000 euro-, încheiat prin atribuire directă în baza și în limitele legii achizițiilor publice, pretenții rezultate în urma re-evaluării de către el a valorii muncii lui, refuz suspectat de abuz în serviciu în dauna firmei în cauză
2). a doua iară prin faptul că am semnat declarațiile cerute de procedurile de accedere la fonduri europene că toate documentele conexe cererii de finanțare sunt legale -lucru asupra căruia eu am primit toate garanțiile de la aparatul de specialitate-, în condițiile în care există suspiciuni că s-ar fi comis de către anumite persoane falsuri etc. Evident, n-am avut știre de așa ceva!

Firesc, îmi voi susține nevinovăția când voi fi chemat să dau declarații, eu prin tot ce am făcut acționând cu bună credință, cu convingerea că tot ce se întâmplă este legal, că fac o faptă bună, aducând României, Timișoarei, unui număr mare de familii, până la urmă -dacă îmi amintesc bine, 1.500!-, milioane de euro din fondurile europene nerambursabile.

Iată, dacă tradiția în România este dă se dea bani peste cât este meritat către firme ale unor membri din același partid cu decidenții, eu sunt acuzat că am dat prea puțin, că N-AM VRUT SĂ PLĂTESC NICIUN LEU ÎN PLUS PESTE CÂT PREVEDE CONTRACTUL! (proiectantul era membru important al PNL Timiș, cu activitate în Secretariatul General).

În fine, țin să declar că eu iau ca pe ceva normal că sunt audiat, că, având semnătură pe niște documente care girează documente asupra cărora planează suspiciuni de ilegalitate -fals etc.-, mă fac suspect și am încredere că procurorul de caz va face lumină în ceea ce ne privește pe fiecare din cei implicați. Am încredere în colegii mei, altfel nu i-aș fi acceptat ca și colaboratori, dar de garantat EU NU GARANTEZ DECÂT PENTRU MINE! Este un principiu de viață al meu, la care am ajuns după circa 50 de ani de experiență.”, a scris Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.

Va reamintim, primarul Nicolae Robu este anchetat de DNA, iar in aceasta dimineata a stat de vorba cu procurorii anticoruptie.  Detalii mai jos!

UPDATE: ‘Au falsificat niste date. Astept sa-mi recuperez banii pentru care am muncit. De la relatia de rudenie cu Nicolae Robu mi s-au tras toate’. Dezvaluirile omului de afaceri Cristian Palade in privinta contractului pentru anveloparea blocurilor la Timisoara. Ce spune despre ancheta DNA

CITESTE SI: Primarul Nicolae Robu anchetat de DNA Timisoara. A fost pus sub acuzare. Ce a spus dupa intalnirea cu procurorii anticoruptie 

CITESTE SI: Primarul Nicolae Robu la DNA Timisoara. A ratat de 2 ori intrarea. Ce vor sa afle procurorii anticoruptie

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Deci nu este penal cum intoxica unii.Este suspect penal.Inca

  2. De mult suspectez ca la primarie se falsifica proiectele. Mai intai se fac celebrele „studii de fezabilitate”, care fie sunt facute de retardati fie nu au nici o valoare ulterioara in alcatuirea proiectului. Asa se ajunge la un pasaj (Jiul) care nu e destul de adanc si are trotuare prea inguste, la altul (Popa Sapca) care are mai multe benzi decat trebuie si piste de biciclete simbolice si la idei fantastice de genul „vaporasele vor facilita transportul in Timisoara”. Sau la hidosenia numita Piata Libertatii in varianta Robu.
    In cazul de fata insa nu pricep cum proiectul de anvelopare a unui bloc poate coata 15.000€. 2 oameni, o saptamana de calcule, daca chiar lucreaza zilnic. Un bloc are 4-6 tipuri de apartamente, faci calculul pentru astea si reproduci de N-ori (numarul de etaje). Mai multe blocuri? In Timisoara blocurile vechi sunt de vreo 4 feluri cu maxim 10 variante in total, cu indulgenta. Arhitectii lucreaza din greu sa proiecteze o casa si nu iau atatia bani, desi calculele sunt mult mai complicate si se negociaza diverse solutii cu beneficiarul. Aici insa plateste primaria, din buzunarul european, trebuie jumulit! Cand se intalnesc doi smecheri care vor sa se fenteze unul pe altul ies scantei. Spor la lucru, DNA!

  3. este o premiera in romania hotilor PSDALDEUDMR a lui dragnea tariceanu si kelemen hunior cand nu se plateste in plus fata de un contract cu statul . ”meriti sa fi condamnat d-le primar”