Opinia Timisoarei

Primarul Gheorghe Ciuhandu a scos armata sa deszapezeasca Timisoara. Mai multi militari au iesit sa faca treaba Retim si SDM

TIMISOARA. Aproape 60 de militari fac treaba pentru care societatile Retim si Societatea de Drumuri Municipale sunt platite cu milioane de lei din bugetul local. Dupa ce a vazut ca cele 2 firme nu fac fata zapezii care a cazut peste Timisoara, Ciuhandu a cerut ajutorul armatei.

Marti a trimis o solicitare la Garnizoana Timisoara, iar miercuri, 56 de militari echipati corespunzator au iesit pe mai multe strazi si bulevarde din Timisoara. Strazile din Piata Balcescu, Piata 700, Ciprian Porumbescu, Romulus, Calea Sagului, Bulevardul Dragalina si Bulevardul Brancoveanu vor fi facute luna de militarii din Batalionul 32 Infanterie Mircea.

„56 de militari au iesit in strada la solicitarea Primariei. Oamenii nostri au inceput in prima faza pe Ciprian Porumbescu si pe Brancoveanu, urmand sa continue si cu celelalte strazi. Avem si 4 camioane. Solicitarea a venit ieri pentru data de astazi. Ori de cate ori suntem solicitati, iesim cu placere. Este vorba in principal de pietele publice, deszapezire, transport si evacuare zapada”, a spus capitanul Adrian Jianu pentru www.opiniatimisoarei.ro.

Primaria Timisoara: Asa ninsori nu au mai fost de 26 de ani

Reprezentantii Primariei Timisoara recunosc ca zapada le-a dat batai de cap celor 2 societati care se ocupa cu deszapezirea.

„Am facut asta pentru ca asa ninsori nu au mai fost de 26 de ani in Timisoara si a nins in 2 zile mai mult decat a nins in ultimii 5 ani la un loc. E o situatie exceptionala. Pana s-a intervenit cu Retim, cu SDM, care la randul lor au solicitat sprijin de la alte societati a durat, e o situatie exceptionala. Nu este cum a fost anul trecut, acum doi ani sau acum trei ani”, a spus Flavius Boncea, purtatorul de cuvant al Primariei Timisoara pentru www.opiniatimisoarei.ro.

CITESTE SI: Cum se face deszapezirea in Timisoara: zapada de pe strada se arunca pe trotuare, lipita de cladirile istorice proaspat renovate

CITESTE SI: In Timisoara a nins in cateva zile cat in ultimii 5 ani! Vezi ce spune primarul Gheorghe Ciuhandu despre deszapezire!

Si presedintele Federatiei Asociatiilor de Locatari din Timisoara, Petru Olariu, spune ca autoritatile sunt depasite de situatie. Olariu este de parere ca responsabilii mai bine scoteau armata de la inceput decat sa spuna ca au curatat orasul si de fapt nu a fost asa.

„Sa nu spuna ca au curatat si ei de fapt nu au curatat. Nu este problema ca au scos armata dupa atatea zile, problema este ca nu au luat masuri pana acum. Nu sunt multumit deloc de ce au facut, in statiile de autobuz nu puteai sa cobori de zapada. Daca in prima zi au vazut ca firmele nu-si fac treaba, atunci trebuiau sa ia masuri”, ne-a spus presedintele FALT.

Exit mobile version