Prima proba speciala a Super Rally 2011 s-a desfasurat fara incidente la Timisoara

Canicula de peste 37 grade la umbra nu i-a impiedicat pe reprezentantii Comisiei de Automobilism si Karting Timis sa dea startul etapei a V-a din Campionatul de Automobilism Timis, Super Rally 2011. La ora 16 fix, primul echipaj inscris in concurs a intrat in zona rezervata controlului orar (CO) si, imediat dupa ce arbitrii au notat in carnetul de bord timpul de start efectiv, s-a napustit inspre jaloanele probei speciale nr. 1.

Aflati la bordul unui bolid Honda GT modificat special pentru raliu, cuplul Raul – Alex au avut un parcurs excelent si au “crosetat” cele trei jaloane intr-un timp foarte bun, de 1,11 minute. Echipajele inscrise in concurs de Opinia Timisoarei au avut evolutii spectaculoase, apreciate de cei peste 250 de spectatori prezenti pe strada Strandului, in zona adiacenta probei speciale nr. 1 din cadrul Super Rally 2011.

Cum era de asteptat, la viraje si drifturi executate la peste 60 km/h, nu au lipsit si iesirile in decor, cum a fost si cea a echipajului aliniat la startul cu nr. 13.

Dupa parcurgerea primei parti a traseului fara greseala, cu viraje atacate in viteza si cu frana de mana folosita pe post de „dubla comanda”, inertia ultimei intoarceri a aruncat bolidul Honda in bordura, revenirea in traseu insemnand o intarziere de 10 – 15 secunde.

Chiar si in aceste conditii, timpul de 1,30 minute este unul competitiv, in conditiile in care media traseului de 0,7 km a fost de 1,20 minute.

Desi nu s-a inscris in concurs, campionul ultimelor editii de raliu desfasurate in Timisoara, pilotul Florin Staici, si-a facut prezenta in zona alaturi de cativa fani, intr-o limuzina decapotabila alba, de genul celor folosite pentru aducerea miresei la nuntile cu staif.

Super Rally 2011 continua maine dimineata, cu proba speciala nr. 2, care se va desfasura in acelasi loc, pe strada Strandului, de acolo fiecare din cele 23 de echipaje urmand sa-si continue traseul catre punctul final al intrecerii automobilistice, Geoagiu Bai, dupa alte probe speciale care vor testa maiestria pilotilor in Lugoj, Hunedoara si Orastie.

Video-ul nu poate fi incarcat.

Foto: Dariana Dragos

Super Rally 2011

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Bravo! Fellicitari pentru initiativa de a forma o echipa a presei… chiar daca e numai un ziar. ar fi frumos sa se inscrie mai multe echipe ale presarilor… BAFTA!

  2. DA FELICITARI PT LOCUL I ,DAR SPECIFICATI…LA GRUPA II,NE INTREBAM CE LOC TREBUIA SA OCUPATI LA GRUPA II DACA … NU ATI FI FURAT,PUTIN ASA… SA DEA BINE !