TIMIȘOARA. La câteva zile după ce a propus CLT să aprobe majorarea tarifelor firmei care asigură dezinsecția și deratizarea în Timișoara, primăria anunță și prima acțiune împotriva țânțarilor, capuselor și șobolanilor în oraș.
A fost și programată pentru a doua jumătate a lunii noiembrie.
„Primăria Municipiului Timișoara anunță o nouă acțiune de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pe domeniul public al Municipiului Timișoara, în perioada 12.11.2025 – 26.11.2025. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, operațiunile vor fi reprogramate și comunicate la o dată ulterioară„, au transmis reprezentantii Primăriei Timisoara.
Vă reamintim, în aprilie 2024, primăria semna un nou contract cu firma Coral Impex, care se ocupă de dezinsecție și deratizare la Timișoara încă din 2019.
În urma licitației, s-a decis ca aceasta să continue să asigure serviciul de stârpire a țânțarilor, căpușelor, șoarecilor și șobolanilor de pe domeniul public cu 16 milioane de euro în 5 ani.
Acum o săptămână, Coral Impex a cerut creșterea tarifelor la operațiunile de:
– dezinsecție interior, exterior, combatere căpușe, cuiburi de viespi,
– dezinsecție aeriană
– dezinfecție interior, exterior
– deratizare interior. exterior
Firma a motivat solicitarea prin aceea că a crescut indicele de inflație din perioada aprilie 2024-august 2025, respectiv de la luna de referință care a stat la baza stabilirii tarifului și luna celui mai recent indice publicat de INS.
Ajustarea tarifelor pentru Coral Impex a fost supusă de primărie aprobării Consiliului Local Timișoara. Aleșii, 19 la număr, au votat pentru actualizarea prețurilor.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

