Opinia Timisoarei

Previziuni cutremuratoare: sfarsitul lumii va avea loc in curand. Ce intamplare i-a ingrozit pe cei care cred in Apocalipsa

In ultima vreme tot mai multe date au fost anuntate “cu certitudine” ca fiind cele in care va avea loc sfarsitul lumii. Pana acum au fost doar alarme false, dar asta nu-i impiedica pe cei care cred in Apocalipsa sa-i vada semnele la tot pasul.

Cea mai recenta previziune despre data acesteia vine din Turcia. Acolo, in ziua de 10 mai 2014, s-au nascut gemenii care poarta simbolurile Apocalipsei.

Chiar daca la prima vedere semnele celor doi micuti par fara nicio logica, ele de fapt sunt niste simboluri reprezentative, care apar mentionate in Biblie, la capitolul al unsprezecelea al Apocalipsei. Este vorba despre doua crengute de maslin si doua sfesnice imprimate pe corpurile copiilor. Fiecare dintre cei doi are in dreptul splinei cate unul dintre cele doua simboluri biblice. Mai mult de atat, pe fruntea celor doi se pot observa doua semne distinctive, care reprezinta cifrele romane III si XI.


Pornind de la aceste simboluri atat de bizare, expertii in Biblie sunt de parere ca gemenii sunt de fapt cei doi martori de care a pomenit Sfantului Ioan Teologul in Biblie, scrie efemeride.ro

Simbolurile crengutelor de maslin si ale sfesnicelor sunt mentionate precum semne prevestitoare ale urgiei care se va abate asupra omenirii la 1260 de zile dupa aparitia celor doi martori. Daca luam in considerare data nasterii celor doi ca fiind 10 mai 2014, conform textului biblic Apocalipsa se va produce in ziua de 21 octombrie 2017.

„Acestia sunt cei doi maslini si cele doua sfesnice care stau inaintea Domnului pamantului. si daca voieste cineva sa-i vatame, foc iese din gura lor si mistuieste pe vrajmasii lor; si daca ar voi cineva sa-i vatame, acela trebuie ucis. Acestia au putere sa inchida cerul, ca ploaia sa nu ploua in zilele proorociei lor, si putere au peste ape sa le schimbe in sange si sa bata pamantul cu orice fel de urgie, ori de cate ori vor voi. Iar cand vor ispravi cu marturia lor, fiara care se ridica din adanc va face razboi cu ei, si-i va birui si-i va omori”. (Apocalipsa 11, 4-7)

Conform textului biblic, cei doi vor fi ucisi, iar dupa trei zile si jumatate sa fie readusi la viata asa cum a inviat si Iisus. Imediat dupa aceea, Dumnezeu ii va chema in ceruri, iar atunci se va auzi trambita celui de-al saptelea inger, iar cerul de va deschide pentru ca Pamantul sa fie cuprins de fulgere, tunete, vuiete, cutremure si grindina.

Mai mult de atat, locul unde s-au nascut gemenii corespunde cu anticul oras Efes unde a murit Sfantul Ioan, autorul Apocalipsei.

Exit mobile version