Opinia Timisoarei

Presedintele Societatii Timisoara: Nu vad de ce sa iesim si noi in strada, nemultumirile noastre sunt de alt gen!

TIMISOARA. Societatea Timisoara, din care fac parte mai multi timisoreni care au iesit in strada la Revolutia din decembrie 1989, face apel la clasa politica sa ia masuri in ceea ce priveste protestele romanilor din toata tara.

Membrii Societatii nu vor participa la proteste alaturi de timisorenii care ies zilnic in Piata Operei din Timisoara pentru a-si striga nemultumirea impotriva masurilor luate de actuala Putere.

„Nu vad de ce sa iesim si noi in strada. Fiecare are motivele lui pentru care sa iese in strada, nemultumirile pe care le are. Nemultumirile noastre sunt de alt gen si iesim in strada altadata”, a declarat pentru www.opinitimisoarei.ro Florian Mihalcea, presedintele Societatii Timisoara.

Acesta este insa alaturi de protestatari. „Noi sustinem dreptul la protest, dreptul oamenilor de a-si manifesta nemultumirile, dar, evident, orice fel de violenta, atat din partea protestatarilor, cat si din partea jandarmilor, mi se pare ca nu isi are loc in democratie”, a mai spus Mihalcea.

Intr-un comunicat remis marti, Societatea Timisoara face apel la liderii partidelor politice si la clasa politica pentru a se responsabiliza in raport cu situatia creata in prezent in Romania, astfel incat dialogul si negocierea sa inlocuiasca escaladarea violentei din strada, iar interesele respectarii si functionarii democratiei sa primeze asupra celorlalte.

Exit mobile version