Site icon Opinia Timisoarei

Premii în bani și pachete pentru sportivi, prezentare de modă și lecții de viață la Reborn Run. Evenimentul inedit ce îmbină sportul și arta la Timișoara

TIMIȘOARA. Reborn Run este o competiție ce se va desfășura la jumătatea lunii septembrie la Timișoara și care își propune să aducă timișorenii de toate vârstele către sport, dar și să ajute la incluziunea în societate a celor care au ispășit pedepse în închisoare și  încep o nouă viață.

CITEȘTE ȘI: Handbaliștii de la Politehnica Timișoara pregătiți de Liga Zimbrilor. Bănățenii au învins naționala Iranului

Proiectul este rezultatul unui parteneriat între Universitatea Politehnica Timișoara, Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad, prin directorul Dan Halchin, Penitenciarul Timișoara, prin directorul Liviu Marica, Asociația Special Medical Care din Arad și Alex Miu.

Reborn Run va începe cu o cursă a seniorilor, urmată de cele dedicate copiilor și persoanelor cu dizabilități. După deschiderea oficială, vor urma crosurile individuale, dar și ore de cycling în aer liber sau aerobic, organizate de colegii lui Alex Miu, de la Gym One. De asemenea, vor fi organizate curse de ștafetă, în care echipele sunt formate din 4 membri.La ștafeta 4 × 2,8 km fiecare membru parcurge o tură; la ștafeta 4 × 5,6 km, două ture consecutive.

Programul cuprinde și prezentarea de modă „Frumusețe fără droguri”, dar și o Bibliotecă Vie, în care foști deținuți reintegrați își vor spune poveștile de viață pentru a-i ajuta pe copii și adolescenți să înțeleagă consecințele consumului de droguri și ale mediului infracțional.

Cei care își doresc să participe se pot înscrie online până în 7 septembrie, pe site-ul oficial al competiției.

Sportivii vor primi la final diferite pachete pentru participare, însă în joc sunt puse și premii în bani, cu o valoare totala de 6700 de euro.

Detalii despre regulamentul de participare și despre cursele ce vor avea loc se găsesc pe site-ul oficial: rebornrun.com sau pe pagina de Facebook a evenimentului.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version