Opinia Timisoarei

Premiera nationala la Timisoara. Program de evaluare a gradului de oboseala si stres profesional in randul medicilor din prima linie in lupta anti COVID 19, la un an de pandemie

TIMISOARA. Un proiect in premiera nationala se deruleaza la Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes Timisoara. Cadrele medicale vor fi evaluate din punct de vedere al epuizarii fizice si al stresului profesional.

28 februarie 2020 a fost ziua in care medicii, asistentele medicale, infirmierele si brancardierii unitatii santiare din Timisoara au intrat in lupta impotriva virusului SARS-COV 2. Timp de un an intreg corpul medical, dar si cel auxiliar au lucrat zi si noapte la intensitate maxima pentru a reusi sa faca fata afluxului mare de pacienti.

In toata acesta perioada, putini au fost cei care nu au facut ore suplimentare sau au plecat in concedii mai mult de trei – patru zile. Rezultatul acestei activitati continue, sustinute, se poate exprima in epuizare atat fizica, cat si emotionala.
Aparitia unor prime semne de acest gen a determinat conducerea spitalului sa demareze un proiect unic in Romania, cel al unei evaluari a gradului de epuizare.

Suntem obositi. Multi dintre colegii mei sunt epuziati. si cu toate acestea luptam in continuare. Dar fiecare dintre noi a avut cel putin un moment in care a spus, nu mai pot! si pe buna dreptate. Luptam impotriva acestui virus continuu, de un an de zile. O lupta grea, o lupta in care de cele mai multe ori reusim sa castigam. Lupta acesta insa are efecte asupra noastra, asupra familiilor noastre, asupra vietii si sanatatii fizice si mentale. Vorbim de o epuizare nu doar fizica ci si mentala si emotionala. O epuizare cronica. Asa ca am stabilit cu colega noastra, Daniela Biris, care este atat psiholog clinician cat si psihoterapeut, sa demareze o evaluare a gradului de epuizare a colegilor nostri si evident, sa gasim apoi solutii concrete pentru a merge mai departe, pentru a continua acesta lupta care, din pacate este departe de a fi incheiata”, spune prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infectioase si Penumoftiziologie Doctor Victor Babes Timisoara.

Evaluarea personalului medical a inceput in urma cu cateva zile si se va desfasura pe parcursul a doua saptamani. Va fi stabilit un esantion aleatoriu, dar reprezentativ, din toate compartimentele spitalului, care va fi invitat sa completeze mai multe chestionare. In acelasi timp, participantii la studiu vor avea intalniri personale cu psihologul unitatii sanitare pentru a identifica situatiile particulare pe fiecare sectie si compartiment si gasirea de solutii pentru imbunatatirea calitatii vietii si a starii psihoemotionale a personalului medical.

Proiectul pe care l-am demarat va arata, la final, gradul de burnout al personalului din unitatea sanitara. Este important sa aflam cat de epuizati sunt colegii mei, cat de afectata a fost calitatea vietii lor deoarece burnout-ul este o afectiune complexa, asociata cu epuizare mentala, fizica si emotionala care apare ca urmare a stresului excesiv acumulat pe termen lung, prin nerespectarea conceptului de echilibru intre munca si viata personala”, spune Daniela Biris, psiholog clinician – psihoterapeut, Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Doctor Victor Babes Timisoara.

La Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Doctor Victor Babes Timisoara lucreaza peste 400 de persoane.

Exit mobile version