Opinia Timisoarei

Pregatiri pentru Ziua Mortilor. Anuntul legat de vanzarea de coronite si lumanari la Timisoara

TIMISOARA. Comerciantii care vor sa vanda coronite, lumanari sau alte produse specifice Zilei Mortilor, trebuie sa isi depuna cererile pentru a le putea vinde pe strazile din apropierea cimitirelor sau in pietele din Timisoarei.

Vanzatorii trebuie sa depuna o cerere la Primaria Timisoara, intre 21 si 25 octombrie.

Procedura de achitare a taxelor se face in momentul inregistrarii, fara posibilitatea de restituire a acestora (69 de lei taxa de autorizare,  6 lei contravaloarea imprimatului  și ocupare a domeniului public 2 lei/mp/zi).

Autorizarea va fi valabila in perioada 29 octombrie – 01 noiembrie, iar locurile comerciantilor sunt limitate. Se vor putea  vinde flori, coronite, aranjamente florale si candele in urmatoarele zone:

– Cimitir Calea Sagului – in fata pe trotuar, maxim 10 solicitanti;

– Cimitir Calea Buziasului – in fată pe trotuar, maxim 10 solicitanti;

– Cimitir Rusu Sirianu – in fata pe trotuar, maxim 8 solicitanti;

– Cimitir Stuparilor – in fata pe trotuar, maxim 8 solicitanti;

– Cimitir Calea Lipovei – in fata pe trotuar, maxim 10 solicitanti;

– Cimitir str. Ovidiu Balea – in fata pe trotuar, maxim 10 solicitanti;

– Cimitir Fabric/ str. Matasarilor – in fata pe trotuar maxim 8 solicitanti;

– Cimitir Ghiroda/str. Cometei – in fata pe trotuar maxim 5 solicitanti.

Vanzatorii au obligatia de a detine la locul comercializarii, Avizul pentru desfasurarea comertului stradal eliberat de Primarie, dovada achitarii taxei de ocupare a domeniului public-in original, documentul de identitate al vanzatorului care sa coincida cu identitatea persoanei mentionate in aviz.

De asemenea, comerciantii au obligatia salubrizarii in permanenta a amplasamentului, altfel li se retrage avizul. Masura de retragere a avizului se aplica si in cazul in care se cedeaza dreptul de folosinta pentru amplasament, caz in care se vor aplica si sanctiuni.

AUTOR: Anamaria Pancec

Exit mobile version