Opinia Timisoarei

Povestea cu miros de placinta cu ludaie a unui loc in care se sting ultimii urmasi ai celor care i-au dat viata, la doi pasi de Timisoara. Video

TIMIS. In anul in care vedea lumina zilei imparateasa Maria Tereza, la 1717, aproape de Timisoara se nastea o asezare mandra in campia Timisului.

CITESTE SI: Sunt de o frumusete inspaimantatoare. Imagini ce-ti dau fiori, cu conace si biserici parasite din Banat 

In urma ultimelor valuri de colonizari sarbesti la nord de Dunare, aparea Diniasul, astazi un sat apartinand de comuna Peciu Nou.

Peste un secol, localitatea a fost populata majoritar de sarbi, pentru ca, in timp, romanii sa li se alature. Dupa razboi, o buna parte dintre sarbi au inceput sa paraseasca satul.

Anii de dupa Revolutia din 1989 au dus la un exod masiv al tinerilor catre Timisoara, iar o vreme populatia de aproximativ 1000 de suflete a scazut.

In ultimii ani, insa, cand multi oraseni aleg sa-si intemeieze casa in afara Timisoarei, mai multe familii s-au orientat spre Dinias. Prea putine insa pentru a readuce la viata de odinioara locul.

Stergandu-si lacrimile de dorul copiilor, astazi, ultimii sarbi batrani ramasi in Dinias incearca sa isi pastreze traditiile, muncesc pamantul si cresc albine si porumbei.

Linistea este tulburata doar in vacante cand nepoteii le trec pragul, iar pe ulitele satului se mai aud chiote de copii.

O echipa de la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica I.L. Caragiale a realizat la Dinias un film documentar despre ce a ramas din mandrul sat de sarbi de altadata.

Era frumos, aveam biserica sarbeasca, acum avem biserica sarbeasca unde sunt 5 babe… Tineretul a plecat la oras, a ramas in urma batranetul. Casele s-au vandut, au mai venit orasenii de la Timisoara…„, povesteste o localnica, in vreme ce framanta aluatul pentru foi sa prepare ‘gibanica’ sau ‘ghibanita’, faimoasa placinta cu ludaie ori cu branza, reteta transmisa de sarbi din generatie in generatie.

Imaginile surprinse de echipa de filmare dezvaluie case abandonate, ulite desfundate, terenul de fotbal parasit, moara, cladiri ce sunt acum o palida amintire a unui loc in care oameni harnici si plini de viata au scris o fila din istoria frumoasa a Banatului.

Exit mobile version