Opinia Timisoarei

Pornesc lucrarile pe Calea Bogdanestilor. Va fi primul bulevard cu linii de tramvai inierbate, la Timisoara

TIMISOARA. Unul dintre cele mai spectaculoase proiecte de modernizare din Timisoara, pe bani europeni, se pregateste sa inceapa. Vorbim despre lucrarile de pe Calea Bogdanestilor, care sunt programate sa dureze aproape 2 ani si jumatate.

CITESTE SI: Dominic Fritz: Exista posibilitatea carantinarii Timisoarei. Nu mai sunt paturi in spitale. Redeschidem clinica Ascar pentru COVID 

La mai bine de jumatate de an de la momentul semnarii contractului cu asocierea de firme care va realiza lucrarile, a fost finalizat proiectul tehnic, acesta a fost verificat si autorizat, astfel ca de cateva zile muncitorii au inceput pregatirea santierului.

„Ca si anunt, in curand vom incepe santeirul pe Bogdanestilor, undeva in 15 martie, adica in doua saptamani. Acest santier are finantare pe POR si vom face reabilitarea liniei de tramvai practic, pe intregul Bogdanestilor”, a spus viceprimarul Ruben Latcau.

SYLC CON TRANS, ca lider de asociere, si S.C. LONGHERSIN S.R.L. vor lucra pentru modernizarea Caii Boganestilor, care la finalul lucrarilor va fi deveni primul bulevard din oras care are linii de tramvai inierbate.

Conform proiectului, lucrarea de „Reabilitarea liniilor de tramvai si modernizarea tramelor stradale in Municipiul Timisoara, Traseu 5, Calea Bogdaneastilor” cuprinde reabilitarea liniei cale de tramvai, care va fi dubla si se va amplasa in axul strazii, in platforma proprie, largirea la 2 benzi pe sens a carosabilului, amenajarea de trotuare, piste pentru biciclete si de zone verzi, aducandu-se astfel o contributie substantiala la reducerea emisiilor de poluanti in atmosfera, reducerea prafului, a nivelului de zgomot si implicit la cresterea confortului si sigurantei circulatiei. Se vor realiza 2,1 km linie cale dubla de tramvai – 0,2 km linie cale simpla de tramvai – 35.900 mp suprafata carosabila modernizata – 7 bucati statii de tramvai – 12.220 mp suprafata trotuare – 4000 m piste pentru biciclete”.

Modernizarea Caii Bogdanestilor si a statiilor STPT de pe traseu aduce si o premiera la Timisoara. De-a lungul bulevardului, in cele 7 statii, vor fi montate automate pentru bilete.

Transformarea completa a Caii Bogdanestilor va costa de 98.100.00 fara TVA, adica putin peste 24 de milioane de euro, bani proveniti in mare parte din fonduri europene.

Va reamintim, ADR Vest si Primaria Timisoara au iscalit in octombrie 2019 contractul de finantare de 51,82 milioane euro, din aceasta suma 28,87 milioane euro reprezentand finantare nerambursabila din fonduri europene, municipalitatea urmand sa asigure diferenta de aproximativ 20 de milioane. Prin aceste doua proiecte sunt asigurati banii pentru reabilitarea liniior de tramvai si modernizarea strazii Calea Bogdanestilor, respectiv pentru achizitionarea a 7 tramvaie noi si moderne de la Bozankaya (Turcia), pe langa cele deja comandate. Asadar, aproximativ 30 de milioane de euro sunt alocati refacerii bulevardului si 20 de milioane pentru achizitia de noi garnituri.

Termenul de executie a lucrarii pe bulevardul Bogdanestilor este de 28 de luni.

FOTO: Forum STPT

Exit mobile version