La o săptămână după confirmarea unui caz de hantavirus din România, un altul ar fi apărut în zona Banatului.
CITEȘTE ȘI: Drogurile se ‘plimbă’ cu boilerul prin Timișoara. Traficant, prins în flagrant, după o operațiune DIICOT
De această dată este vorba de un pompier de 45 de ani din cadrul ISU Semenic, care ar fi călătorit în ultimele săptămâni în Serbia. După ce s-a întors de acolo, în ultima lună, a avut febră.
Cum aceasta nu a dispărut, în urmă cu două zile bărbatul a fost internat la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean din Reșița.
Medicii au prelevat probe, care au fost trimise la institutul Cantacuzino din București pentru confirmarea diagnosticului oficial, aceasta dupa ce testele preliminare au indicat prezenta virusului.
Vă reamintim, în urmă cu o săptămână a fost raportat un alt caz de infecție cu hantavirus. Este vorba despre un bărbat care a timp de 2 ani a fost internat în Spitalul de Psihiatrie din Ștei (Bihor). Când a început să se simtă rău, să prezinte tuse, febră și diaree, medicii au decis să îl trimită la Secția de Boli Infecțioase din Arad.
În România, în perioada 2023-2026, s-au înregistrat 15 cazuri de infecţie cu hantavirus.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

