Site icon Opinia Timisoarei

Politehnica Timișoara pierde în fața vicecampioanei. Urmează o săptămână grea pentru formația alb-violetă

TIMISOARA. Politehnica Timișoara a fost învinsă cu 4-1 de vicecampioana din Miercurea Ciuc în duelul din etapa a V-a a Superligii de fotbal feminin.

CITEȘTE ȘI: Politehnica Timișoara învinge Constanța. Handbaliștii susținuți din tribună de colegii de la rugby

Prima repriză a întâlnirii a fost una în care alb-violetele s-au apărat bine, dar ocaziile mai multe au aparținut gazdelor. Americanca Porter a dat primul avertisment, în minutul 9, când a scăpat singură cu portarul Roșu, dar timișoreanca a respins în corner. Două minute mai târziu aceeași Porter a trimis din corner pentru Csilla Balasz, dar lovitura ei de cap a fost prinsă de Cosmina Roșu.
Cea mai mare ocazie a lui Poli a venit în minutul 24, când șutul Arianei Marin, de la aproape 30 de metri a căzut pe transversala porții Ciucului.

10 minute mai târziu, după un contraatac, mingea a ajuns la Andreea Șepețan, aceasta a pătruns în care și a centrat pentru Laura Rus, care a trimis în plasă pentru 1-0.
Bucuria timișoreană a durat doar un minut, pentru că în urma unei erori în apărarea bănățeană, Vlădulescu a pasat pentru Lindsey Porter, iar americanca a egalat, și a stabilit și scorul pauzei, 1-1.

La 5 minute de la reluare, Ana Maria Vlădulescu a pătruns din partea stângă, timișorencele nu au reușit să o oprească, iar fotbalista Ciucului a trimis pe lângă Cosmina Roșu pentru 2-1. Pentru Poli au revenit pe teren și Ienovan și Șodinca, dar formația timișoreană nu a reușit nici cu ele faze ofensive. În schimb a mai punctat Csikszereda de două ori, mai întâi prin Nombot, care a făcut 3-1. Ultima reușită a ardelencelor a fost de fapt un autogol al Andei Jivan, iar partida s-a încheiat cu scorul de 4-1 pentru gazde.

Acesta este al doilea meci pierdut cu 4-1 de Poli în această ediție de campionat, după cel din sezonul regular, din etapa a XII-a, pe terenul Farului.

Pentru Politehnica urmează două meciuri dificile. Mai întâi, alb-ioletele joacă miercuri în Cupă pe terenul Farului Constanța, iar la finalul săptămânii viitoare va primi vizita Universității Olimpia Cluj.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version