TIMISOARA. SCM Politehnica Timișoara a fost învinsă cu 27-29 în finala Cupei României de campioana en-titre, Dinamo.
CITESTE SI: Dominic Fritz, Ruben Lațcău și Paula Romocean, huiduiți la finala Cupei României la handbal de la Timișoara
În fața unei săli pline, alb-violeții au fost conduși în permanență pe tabelă. Pe început de meci dinamoviștii s-au desprins repede la 3 reușite, dar Poli și-a amintit că joacă acasă și a revenit, reulșind în minutul 12 să egaleze pentru prima dată la 5. Campionii au continuat să controleze jocul, au rămas în avantaj, dar au și închis eficient culoarele spre poartă. Astfel, după 30 de minute de joc, tabela arăta Politehnica 14 – 15 Dinamo.
După nici 2 minute de la reluare, Poli a egalat pentru a doua oară, la 15. Imediat, dinamoviștii au profitat de erorile din apărarea timișoreană și au refăcut un avantaj de 2 goluri. Alb-violeții s-aumai apropiat o dată de campioni la 18-19. A urmat un interval de 7 minute în care Poli nu a înscris, iar Dinamo s-a distanțat decisiv, La un moment dat, gruparea din capitală a avut un ecart maxim de 6 goluri. Handbaliștii pregătiți de George Buricea au revenit pe final de meci, profitând de relaxarea oaspeților, dar nu au mai putut întoarce rezultatul și s-a încheiat 27-29.
Cel mai bun marcator timișorean a fost Christian Manojlovic, cu 6 reușite. Sadoveac a terminat meciul cu 4 goluri, Szasz Kozakevich și Fenici au înscris câte 3, Ponciano, Kraljevic, Nikolic și-au trecut de câte două ori numele pe lista marcatorilor, iar câte un gol au semnat Alexandru Andrei și Raul Nantes.
“Da, a fost nebunie mare, dar cred că v-a fost dor să vedeți o asemenea nebunie în Timișoara după mult timp. O nebunie frumoasă, care se putea termina mai bine. Sunt totuși echipa cu mai multă experiență, și experiență internațională mare. Faptul că am fost atât de aproape, că ne-am ridicat la nivelul unei finale contra unei echipe de Champions League, într-o atmosferă incendiară, și sincer vă spun că acesta a fost visul meu de când am venit la Timișoara, să văd o sală arhiplină care va juca cu un trofeu pe masă, și mi s-a îndeplinit foarte repede. Felicitări publicului, felicitări echipei Dinamo, care a fost mai bună ca noi, dar suntem pe drumul cel bun și îmi felicit băieții care au dat tot ce au putut și uneori mai mult“, a spus după meci George Buricea, antrenorul Politehnicii Timișoara.
Atmosfera din sala Constantin Jude i-a impresionat până și pe vizitatori.
“A fost un meci de luptă, cum ne așteptam. Așa snt meciurile de Cupă. De exemplu, ieri Magdeburg a fost eliminată în Cupa Germaniei. Asta înseamnă Cupa, că fie ‘ucizi’ tu, fie ești eliminat. Am jucat aici, într-o atmosferă uimitoare, a fost senzațional și pentru noi, dar la un moment dat am avut chiar și 6 goluri avantaj, astfel că merităm această victorie. A fost o propagandă bună pentru handbalul românesc. Sunt foarte mândru de jucătorii mei, au urmat planul în mare parte din timp, am fost curajoși și de asta a fost nevoie să fim campioni. Am găsit soluții de a trece de această apărare a Timișoarei, pas cu pas. Au fost unele contacte mai agresive, dar e de înțeles pentru că fiecare din noi ne doream să câștigăm. A fost uimitor cum am controlat totul pe final de meci“, a spus Paulo Pereira, antrenorul campioanei.
În finala mică, Minaur Baia Mare a învins cu 32-28 divizionara secundă Steaua.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

