TIMISOARA. Handbaliștii de la Politehnica Timișoara joacă penultimul meci pe teren propriu în această ediție a Ligii Zimbrilor, cu ‘studenții’ de la Universitatea Cluj.
Alb-violeții sunt favoriți pe hârtie, din moment ce sunt pe locul 3 în campionat, cu cu 20 de puncte și golaveraj 467-444. Studenții ardeleni sunt pe poziția a noua, iar pănă în prezent au adunat 8 puncte, trei dintre ele fiind aduse de pe terenuri străine.
Clujenii vin la Timișoara după o serie de 5 eșecuri, ultimul runda trecută, 27-30, acasă cu CSM Vaslui.
Jocul din tur dintre cele două echipe, disputat la Cluj-Napoca s-a încheiat cu victoria lui Poli. Formația timișoreană a câștigat cu 34-27, avantaj conturat din prima repriză, încheiată cu 18-12.
Partida este programată joi, de la ora 18:00.
Se știe programul Final Four-ului din Cupa României
Înaintea acestei runde, Federația Română de Handbal a stabilit și programul turneului final al Cupei României, care se va desfășura în 18 și 19 aprilie în sala Constantin Jude.
Politehnica deschide competiția, iar imediat după partida alb-violeților este programată a doua semifinală. Iată programul complet:
Semifinalele, sâmbătă
14.30: SCM Politehnica Timișoara – Steaua București
17.30: Dinamo București – Minaur Baia Mare
Duminică, în 19 aprilie:
14.30: finala mică
17.30: finala mare
Vă reamintim, Timișoara a câștigat Cupa României la handbal în 1986, sub conducerea antrenorului Constantin Jude, și 2019, când pe bancă se afla Pero Milosevic.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

