Site icon Opinia Timisoarei

Politehnica Timișoara joacă pe terenul liderului. Handbaliștii au învins de două ori CSM București în luna august

TIMISOARA. La două săptămâni de la victoria în fața Buzăului, Politehnica Timișoara revine în Liga Zimbrilor cu un derby, în deplasare, cu CSM București.

CITEȘTE ȘI: Un punct în trei meciuri pentru echipele din Timiș în intermediara din Liga 3. Derby timișean în runda viitoare

Politehnica este a cincea în campionat, cu 3 puncte, la numai unul în spatele grupării din capitală, care are și cea mai bună ofensivă a campionatului, cu 79 de goluri marcate. Bucureștenii au ajuns la 4 puncte după ce au învins nou promovata din Ghimbav și pe Potaissa Turda, grupare cu care Poli a făcut egal.

„Am început bine campionatul, cu remiză la Turda și o victorie împotriva Buzăului. Avem trei puncte înaintea acestei partide cu CSM, care este o echipă foarte valoroasă. Am făcut antrenamente foarte bune, ne-am analizat adversarul și sper să ne întoarcem acasă cu două puncte.”, spune Theodoros Boskos, inter, SCM Politehnica Timișoara.

Poli și CSM București s-au întâlnit de două ori în luna august, odată la turneul amical Cupa Timișoara, iar o săptămână mai târziu la turneul Supercupei României, la Bistrița. În ambele cazuri s-a impus Poli.

15 august – SCM Poli – CSM București 39-32, în finala Cupei Poli, la sala Constantin Jude

22 august – SCM Poli – CSM București 25-23, în finala mică a Supercupei României, la Bistrița

Întâlnirea dintre CSM București și Poli va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport.

Partida va fi arbitrată de cuplul A. Constantin (București), L. Gal (Harghita).

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version