TIMISOARA. Politehnica Timișoara a fost învinsă pentru a doua oară în acest sezon din Superliga de fotbal feminin. Vicecampioana din Miercurea Ciuc s-a desprins abia în finalul reprizei secunde.
Prima partea a întâlnirii a fost una echilibrată, dar cu ocazii mai clare pentru gazde. Ciucul a și avut o posesie mai bună și a stat mai mult în terenul lui Poli. Ocaziile mai mari au fost ale ardelencelor, dar imprecizia fetelor Silviei Szeilt, și intervențiile excelente ale Cosminei Roșu au făcut ca scorul să fie 0-0 după 45 de minute.
După 0-0 la pauză, partida s-a desfășurat pe aceleași coordonate, iar inevitabilul s-a produs în minutul 60. O centrare venită din partea dreaptă a ajuns la Melania Tobik în careu. Aceasta a șutat către poartă și, cu toată opoziția portarului Roșu, mingea s-a scurs în plasă. Autoarea golului a fost schimbată imediat după deschiderea scorului.
A intrat în teren Csilla Balasz, care a ratat două bune oportunități în interval de 1 minut. Apărarea timișoreană a mai cedat o dată în minutul 88, când Erika Gered a înscris primul ei gol din acest sezon și a stabilit scorul final, 2-0.
Duelul de la Ciuc este al doilea din acest sezon în care Poli cu înscrie, cel precedent fiind tocmai meciul tur împotriva vicecampioanei.
Odată cu acest rezultat, Politehnica a rămas cu 18 puncte și a fost depășită în clasament atât de Csikszereda, cât și de Universitatea Olimpia Cluj.
În runda viitoare, formația alb-violetă va primi duminică vizita Unirii Alba Iulia, formație care în această rundă a pierdut cu 3-1 în fața campioanei Farul.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

