TIMIȘOARA. Politehnica Timișoara s-a impus clar în primul amical al iernii în fața liderului din Liga a IV-a din Caraș-Severin, CSM Caransebeș.
Alb-violeții au dominat prima repriză, fiind în mai multe rânduri aproape de gol. Mai întâi Marincu a fost aproape să puncteze după un sfert de oră de joc, dar șutul său a fost reținut de Birăescu. În minutul 33, după un corner, Ene a trimis cu capul peste poartă, în timp ce Vasluian a nimerit de două ori bara până la pauză. De asemenea, Haiduc putea deschide scorul, dar mingea trimisă de el s-a scurs pe lângă poartă.
Și dacă prima repriză a adus ocazii, în cea de-a doua au venit golurile.
La 3 minute de la reluare, Tătaru a deschis scorul pentru Poli, pentru ca în minutul 62 Avrămescu să facă 2-0 din pasa lui Benzar. În ultimul sfert de oră, alb-violeții au mai înscris e alte 3 ori. Rotariu, Cociș și Vîrtejau dus scorul la 5 – 0.
În următorul meci de verificare, Politehnica va juca în 28 ianuarie cu liderul din Liga a IV-a Arad, Athletico Vinga.
Ghiroda a spulberat vicecampioana din Caraș-Severin
Și dacă Poli a trecut cu 5-0 de CSM Caransebeș, CSC Ghiroda și Giarmata Vii a făcut și ea scor cu a doua clasată din județul vecin, Nera Bogodinț.
Abia revenit la Ghiroda, Răzvan Trandu a deschis scorul dintr-un penalty, în minutul 19. Până la pauză, Ghioroda a mai înscris de alte două ori prin Krista și Bud.
La reluare Nera Bogodinț a punctat după numai 4 minute și a redus din diferență, dar a fost doar un foc de paie. Ghiroda a continuat să domine, iar în ultimul sfert de oră a punctat de 4 ori. O dublă a lui Mancaș, Andreaș și Buia au stabilit scorul final, 8-1.
Următorul amical pentru echipa pregătită de Iulian Muntean este programat în 31 ianuarie, cu Athletico Vinga.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

