Site icon Opinia Timisoarei

Politehnica câștigă primul amical în Turcia. Tineretul alb-violet învins la Timișoara. FOTO

TIMISOARA. Politehnica Timișoara a început cu o victorie seria amicalelor din Antalya. Echipa de tineret a clubului alb-violet a fost învinsă însă de Timișul Șag.

Politehnica a deschis scorul încă din minutul 9 al partidei cu Czarni Pruszcz Gdański. Amariei a centrat perfect în careu, iar Avrămescu a înscris cu o lovitură de cap.
Patru minute mai târziu, Benzar a executat perfect o lovitură de la colț, iar Ene a punctat pentru 2-0.
Polonezii au redus din diferență în minutul 21 tot după o lovitură de cap a lui Kowalczyk.
Politehnica a continuat să atace, iar Avrămescu a trimis puțin peste poartă. Rotariu a fost și el aproape de golul 3, dar mingea trimisă de el a izbit bara. Cu un minut înainte de pauză același Avrămescu a șutat de la distanță, dar a prin portarul polonez. Astfel, la pauză Poli co ducea cu 2-1.
Repriza a doua a fost tot la discreția lui Poli, care a mai înscris de 4 ori. Vasluian a deschis balul în minutul 49, pentru ca Morar să facă 4-0 din penalty. Reușitele lui Marincu și Popa au dus scorul la 6-1. Ultima reușită a întâlnirii le-a aparținut polonezilor, care au înscris minutul 73 prin Skrzecz. S-a încheiat 6-2, iar următorul amical al Politehnicii este programat în 8 februarie, cu FC Alay.

Timișul Șag, victorie clară cu tineretul lui Poli

Și dacă echipa mare a punctat de 6 ori, tineretul alb-violet a disputat o partidă de verificare împotriva divizionarei terțe Timișul Șag. Echipa pregătită de Cristian Gălan a stabilit ecuația învingătoarei încă de la pauză, când conducea cu 3-0. Pentru echipa din Șag au înscris: Făgărășanu, Olariu și Popa.
În repriza secundă, tot Șagul a controlat partida și a mai înscris de alte 4 ori. Miclăuș a punctat primul, urmat de Mihăescu, Făgărășanu și Bratu.
S-a încheiat 7-0, iar Șagul dispută următorul amical săptămâna viitoare, cu Minerul Lupeni.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version