Site icon Opinia Timisoarei

Poli Timișoara caută 3 puncte în Zăvoi. Lanterna roșie din Dumbrăvița primește vizita Bihorului

TIMISOARA. Reprezentantele Timișului în Liga 2 joacă în acest final de săptămână împotriva unor echipe aflate în aceeși zonă a clasamentului.

CITEȘTE ȘI: În 3 ani va putea trata primii pacienți. Pornesc lucrările la Institutul Regional Oncologic de la Timișoara

Politehnica Timișoara este la doilea meci în deplasare la rând, după remiza de la Sibiu cu CSA Steaua, iar de această dată joacă pe terenul lui SCM Râmnicu Vâlcea. Gazdele din această rundă vin după un eșec la limită, 1-0, pe terenul Gloriei Bistrița, iar înaintea duelului cu alb-violeții ocupă locul 15, cu 11 puncte.

Poli nu îl va putea utiliza pe Ovidiu Popescu, dar vestea bună pentru Dan Alexa este revenirea lui Pedro Paul, după suspendare.

„E o deplasare dificilă, la o echipă bună acasă, cu jucători cu experiență. S-au întărit în pauza asta, au luat câțiva jucători care au jucat chiar și la Liga I. Într-adevăr, am avut meci cu Steaua, în care am evoluat sub așteptările noastre. Trebuie să recunosc. Deși am pierdut două puncte importante în ultimul minut, am pretenția de la jucătorii noștri să arătăm altfel, să revenim la ritmul pe care l-am avut înainte de pauza competițională. Va fi un meci dificil, mă aștept de la jucătorii noștri să arate determinare, să impună ritmul jocului, dar cu siguranță nu este un meci ușor„, spune Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.

Partida SCM Râmnicu Vâlcea – Politehnica Timișoara se dispută sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 12.30, în etapa a X-a a Ligii 2. Jocul va fi transmis în direct pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Dumbrăvița primește vizita Bihorului

CSC Dumbrăvița este într-o situație foarte dificilă înaintea rundei a zecea. Ultima în clasament, cu doar 3 puncte, gruparea alb-verde are a doua cea mai slabă ofensivă a sezonului, cu doar 6 goluri înscrise. Doar Olimpia Satu Mare are mai puține, 5. De fapt, cele două sunt singurele echipe ce nu au obținut încă o victorie în Liga 2.

Bihorul vine la Dumbrăvița după o victorie la limită, 1-0, în fața Bacăului.

„Cel mai dificil aspect, în momentul de față, este recuperarea încrederii jucătorilor. La asta lucrez cel mai mult împreună cu staff-ul meu. În situația în care suntem, doar cu seriozitate, cu muncă, cu soluții care vin să întărească încrederea în sine a jucătorilor, cred că putem să ne reabilităm.
De la meciul cu FC Bihor, în primul rând, mă aștept ca cei care vor intra în teren să dea maximum, să aibă stăpânire de sine, să aibă încredere în ei și să conștientizeze că suntem într-un moment foarte greu, în care nu ne mai permitem să pierdem meciuri. Și, bineînțeles, mă aștept la un adversar care vine aici cu încredere, cu un moral bun, după victoria pe care au reușit-o cu FC Bacău. Întâlnim o echipă cu pretenții, după cum știm, cu condiții foarte bune, o echipă care și-a propus play-off-ul și poate chiar promovarea la începutul sezonului.”, spune Florin Fabian, antrenorul CSC Dumbrăvița.

Duelul dintre CSC Dumbrăvița și FC Bihor este programat sâmbătă, de la ora 11, și va fi condus de Constantin Olaru, ajutat la cele două linii de Emeric Tocai și Răzvan Spătar.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version