TIMIȘOARA. La aproape 2 ani de când trebuia să fie gata, ritmul lucrărilor e unul ‘susținut’ pe șantierul Pasajului Solventul.
Deși conducerea primăriei a anunțat în mai multe rânduri că pasajul va fi inaugurat în această toamnă, ultimele imagini de pe șantier arată că mai este încă de lucru până la inaugurare.
Inaugurarea, cândva în decembrie
Reprezentanții municipalității speră să poată tăia panglica măcar înainte de Crăciun. Tot atunci ar putea fi gata și accesul la blocurile din vecinătate.
„Avansul pe șantierul Solventul este în ritm susținut astfel că, la acest moment, rămâne în calcul deschiderea circulației, rutiere, pietonale și velo în luna decembrie, urmând că liniile de tramvai să fie gata în primăvară.
La pasaj, constructorul a finalizat montarea stâlpilor de contact pentru tramvai, precum și o parte din stâlpii de iluminat. Totodată, drumul și calea de rulare pentru tramvaie sunt realizate până la stratul de balast.
Pe străzile adiacente – Cassian Munteanu, Barierei și Trifoiului – după frezarea asfaltului vechi, acum sunt înlocuite bordurile. Constructorul estimează că accesul la blocuri pentru riverani va fi gata tot în luna decembrie„, transmit pentru opiniatimisoarei.ro reprezentanții Primăriei Timișoara.
Stadiul lucrărilor poate fi observat mai jos în ultimele imagini filmate pe șantier zilele trecute de cititorul opiniatimisoarei.ro care monitorizează obiectivele de infrastructură din Timișoara și din județ.
Chiar dacă liniile de tramvai vor fi gata la primăvară, așa cum transmit reprezentanții primăriei, garniturile vor trece prin pasaj abia peste câțiva ani, când se va prelungi traseul pe bulevardul Gării, respectiv când va fi construit podul peste Bega și drumul către cartierul Dâmbovița. Pentru acest din urmă proiect, la termenul limita pentru înscrierea la licitație s-au depus 7 oferte.
Cât privește modernizarea pe strada Gării și prelungirea liniei de tramvai până la Solventul, licitația este pornită, iar în 5 noiembrie se vor deschide ofertele.
Pasajul Solventul pe sub liniile de cale ferată, care costă peste 28 de milioane de euro, fonduri guvernamentale, prin Programul Anghel Saligny, si de la bugetul local, ar fi trebuit să fie gata incă din ianuarie 2024.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

