Opinia Timisoarei

Pesti morti pe Bega, pontoane rupte, balarii, betivi si gunoaie aruncate, caini plimbati fara botnita. Au curs amenzile in prima luna de patrulare a politistilor locali la Timisoara in tandem, cu salupa si pe biciclete

TIMISOARA. S-a incheiat prima luna in care politistii locali au scos din nou in patrulare echipajul cu salupa pe Bega, la Timisoara. Acesta a lucrat mana in mana cu agentii pe biciclete.

CITESTE SI: Nimeni nu vrea sa deseneze pista de biciclete de 3 km cu dublu sens care sa lege Timisoara de Dumbravita si Giarmata. Licitatie anulata

Incepand cu 16 mai, politistii din ambarcatiune au monitorizat malurile canalului Bega si au descoperit o multime de probleme.

La o luna de la reintroducerea patrularii cu ajutorul salupei din dotarea Politiei Locale Timisoara, care actioneaza în tandem cu patrulele de biciclete prezente pe malurile Canalului Bega, s-au luat masuri si au fost constatate o serie de nereguli. Spre exemplu, s-a constatat si s-a transmis, spre competenta solutionare, conform Legii 107/1996 a apelor, adresa catre Administratia Bazinala de Apa Banat, referitoare la existenta unui numar mare de pesti morti pe Bega, au fost informate directiile responsabile din cadrul Primariei Timisoara cu privire la necesitatea reabilitarii pontoanelor din lemn de pe Canalul Bega si la necesitatea igienizarii si cosirii vegetatiei din zona Badea Cartan – Uzina de Apa. A fost recuperata si înapoiata proprietarului o hidrobicicleta„, spune Dana Seracin, purtatorul de cuvant al Politiei Locale Timisoara.

Politistii de pe salupa au colaborat cu cei aflati in patrulare cu bicicletele, care au intervenit rapid dupa ce le-au fost transmise informatii legate de situatii descoperite de-a lungul malurilor raului.

Patrulele velo, in colaborarea cu patrula navala, au aplicat 12 sanctiuni unor persoane depistate pe malurile Begai consumand alcool pe domeniul public, aruncand deseuri, plimbandu-si cainii fara lesa si botnita sau care au stationat neregulamentar. Reamintim ca scopul patrularii salupei este monitorizarea malurilor, depistarea situatiilor prin care sunt incalcate prevederile legale referitoare la ordinea si linistea publica, dar si în ceea ce priveste protectia mediului, precum si alte aspecte negative, cum ar fi copaci uscati, obiecte de dimensiuni mari aflate pe luciul apei care pericliteaza circulatia, distrugeri de mobilier urban si orice alte probleme care pot aparea pe apa sau pe maluri„, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro Dana Seracin, purtatorul de cuvant al Politiei Locale Timisoara.

Exit mobile version